Pagini

marți, 29 iunie 2010

CC: Suspendarea plăţii de drepturi salariale prevăzute în titluri executorii, situaţie extraordinară

Curtea Constituţională a decis că ordonanţa privind suspendarea de drept a oricărei proceduri silite privind plata de drepturi salariale personalului bugetar este constituţională, fiind adoptată pentru atenuarea efectelor crizei economice generalizate şi neinstituind discriminări între debitori.

Curtea Constituțională a decis, în 26 mai, că este constituțională prevederea din OUG 18/2010 privind suspendarea de drept a oricărei proceduri silite referitoare la plata unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, judecătorii constituţională respingând sesizarea Avocatului Poporului. 

Curtea Constituţională a constatat, în motivarea deciziei, publicate luni, în Monitorul Oficial, că, în situaţii extreme, astfel cum este cea a prevederilor criticate, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinară în sensul art.115, alin 4 din Constituţie, în măsura în care sunt motivate, în mod fundamental, de apărarea stabilităţii economice a statului român.

"O atare situaţie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor jduecătoreşti în conformitate cu dreptul comun (...). Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când debitor este statul. Este sarcina statului să găsească soluţii pentru executarea conformă a hotărârilor jduecătoreşti, conform dreoptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinară în sensul art. 115, alin.4 din Constituţie, ci mai degrabă s-ar pune în evidenţă elemente de oportunitate legislativă", arată Curtea Constituţională în motivarea deciziei din 26 mai. 

De asemenea, judecătorii au constatat că nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor, şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti.

Judecătorii mai atrag atenţia că executarea eşalonată a unor titluri executorii care au ca obicet drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În mai, Curtea Constituţională a analizat OUG 18/2010 privind plata eşalonată, între 2011 şi 2013, a unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, după ce ordonanţa a fost deja adoptată în 5 mai de Senat.

Avocatul Poporului (AP) a sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic, punctul 2, din OUG 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Concret, AP a reclamat articolul 2 din OUG 18/2010 care prevede că în cursul termenelor prevăzute pentru plata sumelor obţinute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

În opinia lui Ioan Muraru - fost preşedinte al Curţii Constituţionale -, în OUG 18 este stipulat "cu viclenie" că "orice procedură de executare silită se suspendă de drept", iar acest lucru încalcă normele constituţionale.

sursa Mediafax

sâmbătă, 26 iunie 2010

TVA-ul se majoreaza de la 19 la 24%, incepand cu 1 iulie


Reunit in sedinta de urgenta, Guvernul a decis astazi majorarea TVA-ului cu 5%, de la 19 la 24%. Masura urmeaza sa intre in vigoare la 1 iulie 2010, adica la jumatatea saptamanii viitoare. Implicatiile? Haideti sa le discutam impreuna.

In teorie, majorarea TVA-ului ar putea genera mai multe tipuri de efecte. Fara sa incercam o analiza completa, ne marginim la a arata cateva dintre lucrurile pe care o sa le intalnim saptamana viitoare, dar si intr0un timp

Efecte pe termen scurt (cateva zile):
1. Inghesuiala in magazine, unde oamenii vor incerca sa achizitioneze produse la pret "inca redus". Ipoteza e destul de greu de imaginat, dar e destul de plauzibila.
2. Modificari ale softurilor de facturare, ale preturilor din raftul magazinelor, etc. Avand in vedere timpul scurt, unii s-ar putea gasi in situatia de a-si "re-pretui" mii de sortimente in cateva zeci de ore.

Efecte pe termen lung:
1. Inflatie. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, declara la Realitatea TV ca este foarte probabil ca inflatia sa urce spre 10%. In lant, acest lucru va genera:
2. Scaderea puterii de cumparare a populatiei. E de la sine-inteles ca scaderea va fi direct proportionala cu inflatia, dar si cu efectele in lant pe care aceasta le va genera: falimente, pierderea locurilor de munca, etc.
3. Cresterea ponderii economiei subterane si scaderea nivelului taxelor colectate de stat? E inca in discutie, n-am vazut pana acum un studiu coerent care sa abordeze aceasta problema.

Pentru a vedea nivelul TVA-ului printre statele Uniunii Europene, va invitam sa consultati documentul atasat.

Comunicatul oficial al Guvernului
Guvernul a aprobat majorarea TVA cu 5%, de la 19% la 24%, în scopul încadrării în ţinta de deficit bugetar de 6,8% din PIB, a anunţat primul-ministru Emil Boc.

“În aceste condiţii, acordul cu Fondul Monetar Internaţional merge mai departe. Obiectivul nostru este ca miercuri, când se va reuni board-ul FMI - amânat de luni pentru miercuri tocmai pentru a da răgaz României să-şi pună în acord noile prevederi în raport cu decizia Curţii Constituţionale - să avem un rezultat pozitiv de la Fondul Monetar Internaţional şi implicit, după aceea, de la Comisia Europeană, în continuarea acordului pe care România îl are cu structurile internaţionale”, a declarat şeful Executivului.

Guvernul a avut un dialog intensiv cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, astfel încât planul avut în vedere să fie negociat şi pus în aplicare, măsura de majorare a TVA urmând să intre în vigoare începând cu 1 iulie a.c., prin modificarea Codului Fiscal.

"Partea cea mai grea rămâne însă în continuare pe umerii Guvernului, care trebuie să ducă până la capăt procesul de restructurare în sectorul public, să continue măsurile împotriva evaziunii fiscale, prioritizarea investiţiilor şi susţinerea activităţii economice şi, evident, absorbţia accelerată a fondurilor europene”, a adăugat şeful Executivului.

Premierul Emil Boc a subliniat că Guvernul va aborda cu calm, dar cu maximă responsabilitate situaţia actuală şi va corela politicile fiscale cu politica monetară a Băncii Naţionale a României, astfel încât inflaţia să fie limitată şi ţinută sub control, la fel şi cursul euro-leu.

Atât primul-ministru, cât şi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, au subliniat că varianta propusă iniţial de către Guvern de reducere a pensiilor cu 15% era cea mai bună pentru economie şi pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar.

"Am în continuare convingerea că, din punct de vedere economic, soluţia propusă de către Guvern iniţial era cea mai bună pentru România. Spun asta în contextul în care măsura propusă de noi era practic ţintită şi ataca acolo unde era problema - deficitul la bugetul de pensii, ca urmare a derapajelor structurale care s-au acumulat”, a declarat premierul Emil Boc.

Susţinând ideea primului-ministru, ministrul Sebastian Vlădescu a declarat că măsura creşterii TVA "în nici un caz nu o considerăm cea mai bună măsură pentru România în momentul de faţă. Am avut un program în care făceam chirurgie. Operam acolo unde au fost excesele şi unde bugetul României o luase razna. Şi acest lucru nu ne-a fost permis. În loc să ajustăm bugetul României în zonele în care el era nesustenabil pe termen lung, acolo unde cheltuielile crescuseră absolut iraţional – în doi ani cu 55% la salarii şi cu 75% la pensii - această capacitate ne-a fost luată şi suntem în situaţia în care majorăm taxele”.

Întrebat de jurnalişti de ce nu s-a mers pe majorarea cotei unice, impozitarea pensiilor sau pe creşterea CAS, primul-ministru a subliniat că dintre variantele pe care Guvernul le-ar fi avut la dispoziţie, majorarea TVA reprezintă cea mai bună soluţie.

Ministrul Sebastian Vlădescu a menţionat că măsura creşterii TVA va aduce la bugetul de stat între 3,5 şi 4 miliarde de lei până la sfârşitul anului în curs.

Avocanet.ro

M-am născut în locul potrivit ?

A devenit sport naţional să-ţi bagi picioarele în ea de ţară de câte ori o iei în freză de la un mârlan în trafic sau te umpli până la comă de septicemie chiar din spitalul în care te-ai internat cu spirtul şi bandajele tale, sperând să nu ieşi de acolo cu picioarele înainte.

Pleci din România cotidian şi te întorci seara frânt de oboseală, când ţi se reactivează dorul de ducă după ce deschizi televizorul şi te invadează democraţia de larg consum. O iei de nebun când ţi se apleacă de preţuri nesimţite şi tsunami de manele, şi o tai la bulgari sau greci.

Dar, iată, nu mai ţine, fiindcă triburile de manelişti 4x4 au invadat şi Nisipurile de Aur, iar atunci îţi vine s-o dai dracului şi de Bulgarie.

Alegi Malvinele sau Barbadosul, sperând să respiri ecologic, astfel ca apa în care te scalzi să aibă culoarea oceanelor văzute la Discovery.

Dacă n-ai bani, visezi că fugi de România, ca în vremea împuşcatului. Dar, ca un făcut, de fiecare dată, nu ştiu ce mecanism se declanşează, pe lumină sau în vis, nu ştiu ce aiureală interioară te dă peste cap, că iar iei drumul spre casă. Alţii însă chiar pleacă.

Deşi iubesc România la fel ca tine, au ales s-o facă de la distanţă, dar nu din raţiuni geografice şi culturale – râul, ramul, munţii, marea, Mihai Viteazul, Eminescu – ci tocmai ca să scape de prilejul zilnic s-o beştelească din motive de praf, putoare, bădărani, manglă, politică de doi bani, şpagă...

Ştiu pe cineva plecat de câţiva ani în Canada, care, dimpotrivă, regretă ceea ce tu înjuri zilnic. Îi e dor adică de străzile prăfuite, de circulaţia îmbâcsită, de neamul prost din târg, de maidanezi, de... Fiindcă îi e dor de acasă. Fiindcă, zicel el, România are culoare, viaţă, geniu chiar şi-n hoţie, rigorile nu te tâmpesc. Viaţa e complicată. La poalele Carpaţilor, dorul de ţară e simultan cu dorul de ducă, ca să ai după ce tânji.

miscarea de rezistenţă

vineri, 25 iunie 2010

CC: Diminuarea cu 15 % a pensiilor, neconstituţională - oficial

Dispoziţiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, la fel şi art. 9 referitor la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, a decis Curtea Constituţională.

"Plenul Curţii Constituţionale, compus din cei 9 judecători, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit în şedinţe în zilele de 24 şi 25 iunie 2010, pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptate în temeiul prevederilor art.114 alin.(3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010.

Asupra acestor legi, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate după cum urmează: I. Cu privire la Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, de către: Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; un număr de 30 de senatori şi 60 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC; un număr de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL. 

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că:

1. Dispoziţiile art.1-8 şi cele ale art.10-17 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituţionale.

Astfel, conform articolului 1, se diminuează cu 25 la sută cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru 33/2009 privind salarizarea unitară a bugetarilor.

În situaţia în care, din aplicarea prevederilor alineatului 1, rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 de lei (143 euro). 

Se reduc cu 25 la sută drepturile de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice indiferent de modul de finanţare al acestora, respectiv personalul didactic, personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, a celui din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Se reduce cu 25 la sută cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi de echipament, compensaţia lunară pentru chirie, valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asietnţă medicală.

Totodată, se reduce cu 25 la sută suma forfetară, prevăzută de Legea 96/2006 privind statutul parlamentarilor, destinată plăţii drepturilor băneşti ale persoanelor angajate de birourilor deputaţilor şi senatorilor.

Se reduc cu 25 la sută drepturile salariale personalului din cadrul Băncii Naţionale a României, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supravegherea Sistemului de Pensii Private şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Cuantumul indemnizaţiei de şomaj se diminuează cu 15 la sută.

Pensia socială minim garantată se va numi "indemnizaţie socială pentru pensionari", "care nu va fi mai mică de 350 de lei" (83 euro).

Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu mai contractează bilete de odihnă în anul 2010, potrivit articolului 8.

Articolul 10 arată că nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere sau la trecerea în rezervă.

În sistemul public de pensii, precum şi în sistemele de pensii neintegrate acestuia, dispoziţiile legale privind înscrierea la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială nu se mai aplică.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului se diminuează cu 15 la sută, iar, dacă din calcul rezultă uun cuantum mai mic de 600 de lei, se acordă 600 de lei.

Se reduc cu 25 la sută salariile personalului clerical şi neclerical, indemnizaţia membrilor Academiei Române, Academiei Oamenilor de Ştiinţă, Academiei de Ştiinţe Medivale, Academiei de Ştiinţe Tehnice şi Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti".

Se reduce cu 15 la sută cuantumul ajutorului acordat urmaşilor Academiei Române şi Academiei Oamenilor de Ştiinţă; ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor şi ajutorul pentru soţul supravieţuitor pensionar; indemnizaţia de merit; indemnizaţiile prevăzute de Legea 341/2004 privind recunoştinţa faţă de eroii martiri şi luptătorii de la Revoluţie.

2. Dispoziţiile articolul 9 referitoare la diminuarea cu 15 la sută a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale.

Potrivit articolului 9 - scos în afara legii, de către CC -, "de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi indemnizaţia de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminuează cu 15%. La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum şi a indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, ce vor fi stabilite sau acordate începînd cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei".

II. Cu privire la Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate de către: - Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; - un număr de 37 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC.

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că:

1. Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor este constituţională în raport cu criticile formulate de cei 37 de senatori.

2. Dispoziţiile art.1 lit.a), b), d)-i) şi art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Art. 1- La data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: a) pensiile militare de stat; b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor; d) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea; i) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi.
Aceste prevederi sunt constituţionale, la fel şi cele notate mai jos, inclusiv articolul 12.
Pensiile de serviciu anticipate şi anticipate parţiale dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii 19/2000, iar începând cu drepturile lunii iunie 2010, pensiile prevăzute la art.1 (mai puţin cele ale magistraţilor-n.r.), stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. În termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1 care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 4 - (1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art.1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare după cum urmează a) într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la lain. (3) pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit a) şi b); b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la alin. (3) pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit i). (2) Cuantumul pensiilor recalculate, conform prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat conform prevederilor Legii nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzută la lit a) sau b), după caz.

Articolul 5 - (1) Prevederile art.3 şi 4 se aplică în mod corespunzător şi pensiilor stabilite potrivit prevederilor Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pentru pensiile prevăzute la alin. (1) punctajul mediu anual realizat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare. (3) La cuantumul pensiilor prevăzute la art.1. lit a) sau b), stabilite ca urmare a procesului de recalculare, se aplică prevederile art.11 teza 3 din Legea nr.80 din 1995 privind cadrele militare. (4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.

Articolul 6 - (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale se aprobă procedura de încadrare în grade de invaliditate, în vederea înscrierii la pensie de invaliditate. (2) Într-un interval de 3 ani de la data intrării în vigoare a procedurii prevăzută la alin. (1), Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin INEMRCM, va organiza verificarea încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţă la acea dată.

Articolul 7 - (1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pensiilor prevăzute la art. 2 li se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din Legea 19/2000, care reglementează aceste categorii de pensii.

Articolul. 8 - (1) Pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b), pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează: a) 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă; b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă. c)12 luni pentru fiecare an lucrat în alte condiţii de muncă aşa cum sunt reglementate în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi a activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare şi de Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti.

Articolul 9. - Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001; b) vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor, în cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi b), până la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Articolul 10 - Constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, respectiv în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii în cazul beneficiariilor pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b).

Articolul 11 - Beneficiarii pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează: a) cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii; b) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii; c) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în alte condiţii de muncă potrivit legii.

Articolul 12 Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege.

3. Dispoziţiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile constituționale indicate în sesizare de Secțiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

"La data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: c) pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraților asistenți ai Curţii Constituționale" - această prevedere a fost scoasă în afara legii de CC.

Argumentația reținută în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale va fi prezentată în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Sursa Mediafax 

Comunicatul CCR                                                                 

joi, 24 iunie 2010

Decizia a fost amânată pentru mâine


Şedinţa de la Curtea Constituţională s-a încheiat, după aproape 6 ore. Dezbaterile şi decizia au fost amânate pentru mâine.

Judecătorii de la Curtea Constituţională s-au reunit azi în şedinţă pentru a decide dacă reducerile de pensii şi salarii sunt constituţionale. Şedinţa a fost suspendată o perioadă, în jurul prânzului.

miercuri, 23 iunie 2010

CCR dezbate maine sesizările privind legile de reducere a salariilor bugetarilor şi a pensiilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, maine, toate sesizările depuse privind neconstituţionalitatea legilor de reducere a salariilor bugetarilor şi a pensiilor pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului.

Judecătorii Secţiilor Unite ale ÎCCJ au trimis la CCR două sesizări privind neconstituţionalitatea legilor care prevăd scăderea pensiilor şi a salariilor bugetarilor. Judecătorii instanţei supreme consideră că printre prevederile constituţionale încălcate de cele două legi se numără articolul privind munca şi protecţia socială a muncii şi susţin că se încalcă şi dispoziţiile care spun că cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege.

Totodată, judecătorii Înaltei Curţi invocă în decizii că mai sunt încălcate prevederile din Constituţiei care spun că legea dispune numai pentru viitor.

CCR a mai primit sesizarea de neconstituţionalitate formulată de un grup de 37 senatori ai Alianţei PSD+PC în legătură cu Legea pentru stabilirea unor măsuri din domeniul pensiilor.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, susţinea că ''este total inadmisibil să ceri tăierea pensiilor tuturor militarilor, poliţiştilor, diplomaţilor, tuturor judecătorilor, aviatorilor". De asemenea, PSD a depus la CCR şi o contestaţie în care solicită constatarea neconstituţionalităţii prevederilor Legii privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, pentru neconcordanţele existente între prevederile actului normativ şi Constituţia României.

PSD mai susţine că reducerea salariilor bugetarilor şi a pensiilor echivalează, practic, cu instituirea unui nou impozit, care va constitui venit la bugetul de stat, iar acest nou impozit excede sferei impozitelor reglementate expres de Codul fiscal (Legea nr. 571/2003).

Şi parlamentarii PNL au anunţat săptămâna trecută că au sesizat Curtea cu privire la neconstituţionalitatea legii privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Astfel, viceliderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat că sesizarea a fost semnată de 54 de deputaţi PNL care consideră că au fost încălcate articolele 44, 47 şi 53 din Constituţie.

sursa: Agerpres

 

marți, 22 iunie 2010

Încă un pas...mic

Proiectul de lege (412/2010) pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, a fost azi pe ordinea de zi a Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat.

Din informaţiile pe care le avem, proiectul de lege nu a suferit modificări faţă de forma înaintată de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, urmând ca, după dezbaterea în Senat, acesta să ajungă în Camera Deputaţilor, cameră decizională în cazul acestei legi.

Având în vedere faptul că vacanţa parlamentară e aproape, modificările la OG 26 o să fie aplicabile prin toamnă.

Rămâne de văzut cum o să se ţină reprezentanţii ANP de promisiunile făcute cu privire la rezolvarea problemei stocurilor până la apariţia modificărilor, mai ales acum când s-a umblat şi la preţuri.

PS: avem un plan de producţie aprobat (încă nu l-am văzut), dar nu ştiu cât e de util în condiţiile în care nu ai desfacerea asigurată pentru ce urmează să produci. să nu uităm nici faptul că producţia trebuie finanţată



Codurile de procedură penală şi civilă, adoptate de deputaţi

Deputaţii au adoptat, azi, proiectele privind Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, Senatul fiind Cameră decizională în cazul acestor legi.

Proiectul privind Codul de procedură civilă a fost adoptat cu 213 voturi "pentru" şi o abţinere, iar Codul de procedură penală, 212 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi trei abţineri.

Proiectele de lege au fost dezbătute pe articole marţi, deputaţii hotărând să dea şi votul final în aceeaşi zi.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, Codul de procedură penală, deputaţii acceptând mai multe amendamente propuse de deputatul UDMR Marton Arpad. 

Tot azi, deputaţii au adoptat pe articole proiectul de lege privind Codul de procedură civilă.

Reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare au apreciat că proiectul de lege, în forma în care a ieşit de la comisia parlamentară specială, este "rodul unei munci de echipe".

Preşedintele acestei comisii parlamentare speciale, Daniel Buda (PDL), a declarat, în plenul Camerei, că noul Cod de procedură civilă "va fi un punct de referinţă în viaţa politică din România".

Senatul este Cameră decizională în cazul acestor legi.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, scrisori preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, în care reînnoieşte solicitarea ca, până la intrarea în vacanţa parlamentară, cele două Camere să aprobe proiectele Codului de procedură penală şi Codului de procedură civilă.

mediafax.ro

luni, 21 iunie 2010

Urmasii lui Traian sunt rugati sa isi gaseasca alt idol


Piesa intalnirii regelui cu supusii de la Snagov a inregistrat duminica un nou act. Scena s-a petrecut de aceasta data in cu totul alte decoruri decat precedenta, cand doar masinile cu care liderii PD-L s-au prezentat la intalnire ar fi platit diferenta de 15% din pensiile taiate.

Lasandu-si masinile pe drum ca intr-un basm prost, democrat-liberalii au dorit sa nu mai oripileze audienta cu bolizii de zeci de mii de euro si au venit cu autobuzul, cu taxiul sau cu cele mai ieftine masini din dotare. Farsa ascunderii masinilor scumpe si aparitia pe biciclete au fost pentru prostirea celor care mai pot fi prostiti.

Fara sa stie de ce au fost chemati, cu teama in suflet inspirata de mult asteptata descindere a regelui atotputernic, pedelistii s-au prezentat la Snagov fara nicio speranta, fiind pregatiti doar pentru instruirea periodica la care seful statului, al guvernului si al partidului, Traian Basescu, ii supune cu o periodicitate aproape ilegala (oricum neconstitutionala). Nestiind nici ei ce isi doresc de la viata sau de la Guvern, democrat liberalii au crezut ca presedintele ii va izbavi de greaua povara a guvernarii si a consecintelor ei tot mai dezastruoase.

Au avut ghinion. Potrivit informatiilor aparute in presa, pe diverse surse, Traian Basescu le-a cerut rabdare pedelistilor. Rabdare cu ministrii, cu Boc, cu criza. Fara remaniere pana in toamna, presedintele le-a promis supusilor sai ca, daca vor avea incredere in el si de aceasta data, le promite ca vor trece cu bine si peste acest hop. Este ultimul lucru pe care presedintele l-ar fi cerut fostilor sai colegi.

Lovitura de soc pe care seful statului le-a aplicat-o pedelistilor doritori de varsare de sange a fost insa alta. "E timpul sa va dezlipiti de mine, eu nu mai candidez. Cautati-va alti lideri, ganditi-va la era post-Basescu si chiar post-Boc". La o era post Basescu poate ca nu ar fi un sfat tocmai prost de urmat. Si nu doar pentru democrat liberali, ci pentru intreaga Romanie. Insa la o era post-Boc?

Ca si cum nu ar fi fost in permanenta doar o nota de subsol a presedintelui, ca si cum nu ar fi fost mereu doar un ecou si o umbra a lui Traian Basescu, o era post-Boc este imposibil de imaginat pentru simplul motiv ca nu a existat o perioada Boc.

Traian Basescu dovedeste inca o data cata putere de influenta are in partidul de guvernamant si cat de eficace stie sa isi exercite aceasta calitate, din moment ce, desi isi indeamna supusii sa se desprinda de el si de imperiul imaginii sale, le cere sa se increada si sa isi puna sperantele in judecatile si in viziunile sale. "Desprindeti-va de mine, fugiti in pustiu si cautati-va un alt idol, insa continuati sa ascultati orbeste de mine" - pare a spune incontinuu Traian Basescu.

Este de asteptat ca in curand sa vedem o mare de urmasi ai lui Traian (ai lui Traian Basescu, desigur) atat de deznadajduiti si disperati ca au ramas fara idol, incat isi vor indrepta privirile catre un alt Zeu gata sa primeasca cu bratele deschise simpatiile si dragostea oarba a unor sustinatori a caror adeziune catre aceasta formatiune politica nu mai are demult de a face cu rationalul.

Cine va fi noul idol al portocaliilor care va atrage multimea de credinciosi abandonata de fostul lor stapan ramane sa vedem. Cu siguranta insa ca acesta nu este nici Boc, nici vreunul dintre vechii membri ai partidului. Elena Udrea, singura care a avut curajul sa ii raspunda presedintelui, trebuie sa stie ca are sanse reale de a prelua stafeta de la presedinte. Sa speram ca ministrul Dezvoltarii si Turismului se gandeste cel putin la acest lucru, chiar daca nu cu aceeasi intensitate cu care a negat ca viseaza la postul de premier.

sursa: Ziare.com

CUM S-A JUCAT REMANIEREA ÎN PDL

Democrat-liberalii îl aşteptau cu sufletul la gură pe Traian Băsescu, la Palatul Snagov, să le spună dacă va fi sau nu remaniat Guvernul. Înainte de întâlnire, fiecare tabără din partid dorea să-şi impună propria variantă de remaniere. În timp ce unii aşteptau plecarea din Guvern a tripletei BVB, adică Blaga - Videanu - Berceanu, încercând să impună ideea că varianta ar fi agreată de şeful statului, alţii mergeau pe o remaniere a unor miniştri neimportanţi sau chiar amânarea cu totul a acesteia. De altfel, în ultimele zile, şi discursurile liderilor PDL s-au schimbat. În emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, ministrul Elena Udrea spunea că "remanierea ar putea avea drept consecinţă prelungirea implementării măsurilor pe care le-am anunţat".

Cererea răspicată a remanierii Guvernului, din partea parlamentarilor PDL, începe să fie temperată de conducerea partidului. Reuniţi, duminică seara, la Snagov, pedeliştii au aşteptat trasarea strategiei pentru următoarele trei luni de la Traian Băsescu, preconizând că vor primi un semnal pentru împăcarea cu membrii Executivului. Un mesaj pacifist a fost lansat şi de secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, care a declarat, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată la ProTv, că momentul înlocuirii miniştrilor criticaţi în interiorul partidului nu a venit încă. "Remanierea ar putea avea drept consecinţă prelungirea implementării măsurilor pe care le-am anunţat. Orice ministru nou ar avea nevoie de timp să înţeleagă, să se acomodeze cu ministerul. Nu avem nevoie de aşa ceva", a spus ministrul Dezvoltării şi Turismului, admiţând, însă, că, "dacă se va ajunge la concluzia că anumite ministere ar fi mai eficiente cu alţi miniştri, atunci decizia va fi a remanierii".  

Şi comasarea ministerelor pare că va fi reprogramată în cadrul PDL, Udrea precizând că este nevoie de o analiză serioasă înainte de a face respectivul pas: "Este greu de spus care minister ar trebui restructurat. Nu ar fi fair-play faţă de ceilalţi colegi". O schimbare de ton a apărut şi la vicepreşedintele democrat-liberalilor, Ioan Oltean. Dacă, în urmă cu două săptămâni, dădea ca termen cert pentru înlocuirea miniştrilor "neperformanţi", în acest weekend, Oltean şi-a schimbat discursul afirmând că remanierea nu poate avea loc decât după o nouă moţiune de cenzură pe care PSD ar putea să o depună în următoarele două săptămâni."Presiunea remanierii va fi din ce în ce mai mare, dar noi vrem să fie una profundă: cel puţin trei-patru miniştri să fie înlocuiţi. Va trebui făcută această remaniere, dar, deocamdată, aşteptăm pasul PSD-ului. Nu se poate face o remaniere înainte de depunerea unei moţiuni de cenzură", a precizat pentru Gândul vicele democrat-liberalilor. 

Actiuni confederatii sindicale iunie -septembrie 2010

Program Actiuni 18 VI-10 IX                                                                

duminică, 20 iunie 2010

Ultima idee...

Ultima idee a Guvernului este să reducă din posturile ocupate 12,5%. Sperăm iar că nouă nu ni se întâmplă?

Nu demult era adânc înfiptă în conștiința cetățeanului angajat la penitenciare importanța apartenenței la "sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională".

Se critica pe un ton grav cutare și cutare inițiativă care risca să ne scoată în afara "sistemului" și să ne lipsească de o iluzorie protecție, deși niciodată n-am contat în ecuația greilor armatelor.


Am auzit același argument prin octombrie când era imposibil să fim trimiși în fără plată pentru că suntem din "sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională". Și, am fost trimiși în fără plată și am făcut și ore suplimentare pentru asta.

Salariile și pensiile din "sistem" au fost tratate cu aceiași lipsă de considerație de guvernanți. Ne-am trezit că  nu mai e atât de important că-ți riști viața și sănătatea pentru patrie. Salariile și condițiile de salariazare n-au mai fost speciale, pensiile nici atât - am aflat asta recent. O să ne ducem în cârje pe secție și o să facem supravegherea cu aparate auditive și ochelari cu multe dioptrii de speciali ce suntem.

Când s-a pus problema diminuărilor salariale unii au repetetat același descântec și nici de data asta n-a mers. Mulți și-au spus că problema se rezolvă de la sine că doar n-o să afecteze Băselu' tocmai "sistemul" și uite că avem salarii cu 25% mai mici, iar pensionarii noștri se așteaptă la o recalculare în minus înainte de reducerea cu 15%.
 ...
Continuarea aici

joi, 17 iunie 2010

Contestarea măsurilor la Curtea Constituţională este ceva normal...

Contestarea la Curtea Constituţională a măsurilor de ajustare fiscală adoptate de Guvern este un proces normal, însă acestea trebuie aprobate de Curte întrucât sunt acţiuni prealabile pentru derularea acordului, a declarat, joi, Caroline Atkinson, purtător de cuvânt al FMI.

"Măsurile de ajustare fiscală sunt prealabile acordului şi trebuie aprobate de Curtea Constituţională. Respectăm acest proces. Este un proces foarte normal (...) Nu este ceva de care să fim îngrijoraţi", a afirmat Atkinson, la întrebarea unui jurnalist privind impactul contestaţiei asupra acordului cu România şi opinia Fondului în această chestiune.

În scrisoarea suplimentară la acordul stand-by, întocmită în luna mai, se spune: "Punerea în aplicare a măsurilor (inclusiv cu o hotărâre favorabilă emisă de către Curtea Constituţională în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestora) de pe partea de cheltuieli enumerate la punctele (i-iii) şi a măsurilor de lărgire a bazelor de impozitare va constitui acţiune prealabilă pentru finalizarea evaluării".

Măsurile enumerate pe partea de cheltuieli cuprind, printre altele, reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%.

PSD a depus, miercuri, la Curtea Constituţională, o sesizare referitoate la neconstituţionalitatea Legii pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, privind măsurile de austeritate.

Premierul Emil Boc a venit, în 7 iunie, în faţa Parlamentului, pentru angajarea răspunderii Guvernului pentru două proiecte de lege care prevăd, printre altele, reducerea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%.

PSD a depus în aceeaşi zi o moţiune de cenzură, care a fost respinsă marţi în Parlament.

Board-ul FMI va evalua acordul cu România la finele lunii iunie, în vederea aprobării unei noi tranşe din împrumut. România are în derulare un program de împrumuturi externe în valoare de 20 miliarde euro de la FMI, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD. 

marți, 15 iunie 2010

Guvernul ramane in functie

 Motiunea de cenzura impotriva Guvernului Boc a fost respinsa de Parlament. In acest context, proiectul de lege prin care se diminueaza pensiile si salariile, asupra caruia Guvernul si-a asumat raspunderea, este considerat a fi acceptat de Parlament.

Motiunea de cenzura a avut 228 de voturi pentru, fiind nevoie de 236 pentru ca Guvernul sa fie demis.

Astfel, urmeaza ca proiectul de lege privind reducerea pensiilor si salariilor sa fie promulgat de presedinte, intrand in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial.

 

luni, 14 iunie 2010

Situatie detasare Deva

Adresa Catre ANP Opozitie Detasare Deva 14.06                                                               

sâmbătă, 12 iunie 2010

Cand mediocritatea devine o calitate

Ma consider un om cu obiceiuri hai sa le spunem normale. Iubesc viata, oamenii care stiu sa si-o traiasca, cartile bune, filmele lui Tarkovski si chitara lui Eric Clapton. Desi as vrea sa cred ca si in Romania viata culturala este apreciata, se dezvolta incet, dar sigur, si tot mai multi dintre romani adera la ea, realitatea zilnica imi ia bandajul de pe ochi intr-un mod extrem de dureros, ca de pe o rana care nu e vindecata complet.

Si astfel ma lovesc de crunta realitate: mediocritatea, kitsch-ul, arivismul, mai rau, parvenitismul intalnit la orice pas, falsele pretentii culturale si “pitiponceala” ce a invadat televizorul au devenit noile trenduri autohtone.

Oamenii nu mai sunt evaluati dupa bagajul intelectual/spiritual pe care il poseda, ci in functie de cat sunt de tupeisti, bagatori de seama si maestri ai cuvintelor pompoase, dar redundante.

Prin natura meseriei de jurnalist ajungi treptat sa cunosti nenumarati oameni. De la politicieni sau specialisti in diverse domenii, pana la oameni de rand, colegi de breasla, etc. Pe unii te simti mandru ca i-ai cunoscut, ca ai putut impartasi cu ei putin din timpul si cunostintele lor, pe altii regreti ca i-ai intalnit. Toate acestea insa se trec, sa zicem, la capitolul experiente personale fugitive.

Dar ce te faci cand, mediocritatea, nepasarea si miserupismul oamenilor din jur ajung sa te afecteze implicit. Cand te vezi inconjurat de oameni care se ghideaza in viata dupa premisa "lasa bai ca merge'asa" ?

Nu, sa stii ca nu (mai) merge asa. Nu trebuie sa cream lucruri perfecte, dar hai macar sa le facem perfectibile, e un prim pas. Nu ne cere nimeni sa facem pe perfectii, pe atotcunoscatorii. Dar macar putem incerca ca in domeniul nostru sa fim buni, fara a avea pretentia ca ne pricepem la toate.

Si lucrul aceste se vede cel mai bine in politica, cu impact direct asupra noastra ca popor. De zeci de ani avem politicieni care pretind ca stiu de toate, oricand. Mai ales cand nu sunt la guvernare, pentru ca atunci le este usor sa isi dea cu parerea, fara implicatii prea riscante. Cand vin la guvernare il iau pe NU in brate: Nu se poate, NU sunt bani, Nu ne permite legea, NU exista alternative.

Si tot asa noi romanii am invatat sa il acceptam pe acest NU, sa ne obisnuim cu el si chiar mai mult, sa ni se para normal cand il auzim din gura cuiva.  Astfel,  a devenit ceva firesc ca NU se construiesc autostrazi, ca se da spaga la medic sau la Fisc, ca NU avem litoral precum vecinii bulgari sau ca politicienii nostri habar NU au sa faca politica, legi bune sau strategii fiscale viabile.

Raportat la scara mai mica, la fel se intampla si in viata fiecaruia: de la birou, pana acasa sau in cercul de prieteni. Mereu exista cineva care stie tot despre toate, acel cineva dispus sa pupe mana sefului, pentru ca mai tarziu sa isi infiga coltii in ea. Si da, tupeul a devenit o valoare, iar vorbaria multa un plus in CV.

John Fowles spunea ca mediocritatea este plaga civilizatiei si, daca stam sa analizam situatia actuala, ne dam seama cat de multa dreptate avea. Atata timp cat mediocritatea este un laitmotiv al societatii, cat oamenii prefera sa citeasca reviste de scandal in metrou si folosesca TV-ul doar pentru a afla ce a mancat Monica Columbeanu acum doua seri, e normal ca nici scara noastra de valori sa nu evolueze din acest stadiu precar.

In acest caz, nu trebuie sa ne mire ca politicienii nostri sunt cum sunt. Ca Vanghelie isi ingroapa rudele in cavoul familiei Lahovary, ca Elena Basescu a ajuns Parlamentul European si scrie “sa-intamplat” sau ca parlamentarii nostri dorm in timp ce se sunt dezbatute legi importante pentru noi. Sa traim BINE !

Anca Dumitrescu - Avocatnet.ro 

miercuri, 9 iunie 2010

Chiar de-s crizele nasoale...


În ediția electronică  a "săptămânalului scăpat de sub control" Kamikaze, a apărut o continuare a poveștii de la Pelendava:

Chiar de-s crizele nasoale, pușcăriașii au potoale. Nu ca pensionarii

"Ne dăm în gît și în fapt singuri: am ajutat pîrnăiașii patriei să nu moară de foame pe praful ăsta (în atenția deținuților dependenți: e vorba de praf bugetar, ieftin spre valoare zero, nu praf alb și scump). Admitem că nu ne e clar dacă asta intenționam, da’ așa a ieșit. Deci: săptămîna trecută scriam cum niște băieți situați doar întîmplător de partea greșită a gratiilor încearcă să le fure mîncarea de la gură celor aflați de partea fără cheie a acelorași gratii.
Metoda de furt consta falimentarea fermei penitenciarului craiovean Pelendava, apoi vinderea acesteia unor olteni șmecheri. Pentru ca falimentul să fie rapid, adjunctul ANP (Autoritatea Națională a Penitenciarelor), complice la măgărie, dispusese ca penitenciarele țărișoarei să nu mai cumpere direct de la Pelendava produse alimentare, ci să facă licitație pentru acestea. Or, asta însemna scoaterea din producție a fermei, care s-ar fi văzut concurată de tot felul de pile private de pe piață, că trebuie să mănîncă și gura șefilor de pușcării niște comisioane, nu?
Ei, și cînd își frecau falimentatorii mînuțele mai ceva ca pulanele de spatele deținuților, ne-am trezit noi să publicăm un articol pe tema asta.
Urmarea:
1) ANRMAP (Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice) a trimis adresă căre ANP... "

Continuarea AICI

luni, 7 iunie 2010

Scrisoare către parlamentari

scrisoare catre parlamentari                                                            

duminică, 6 iunie 2010

Echipa Pelendavei castiga locul al II lea

 Pe websitul ipa4dolj.ro am găsit zilele trecute un articol despre o întrecere sportiva. Conform articolului cu pricina, echipa manageriată de managerul-jucător Dănut Lăzaroiu a câștigat locul al doilea.
Felicitări.


PS: echipamentul ...unde e echipamentul?



Sâmbătă, 29 mai 2010, între orele 10.45-16.05 a avut loc "Cupa Doljului la minifotbal", în organizarea regiunilor I.P.A. 3 şi I.P.A. 4 Dolj la Baza de Pregătire Sportivă a Jandarmeriei, pentru echipe de 7+portar, participând 6 echipe.
Ediţia I-a a competiţiei s-a bucurat de girul Secţiei Naţionale, care l-a desemnat pe dl. vicepreşedinte Dumitru Derscanu pentru a fi prezent la aceasta. Ne-au onorat cu prezenţa şefi ai structurilor din care fac parte membrii I.P.A.
Competitorii s-au manifestat cu sportivitate şi au câştigat cei mai buni.
Regiunea 2 Dolj "Jiul" (Poliţia de Frontieră) a aliniat cel mai bun opt, ducând acasă la Calafat cupa, diploma locului I şi titlul de golgeter (Ovidiu Ţimbreanu).
Alte rezultate:
Locul al II-lea - Echipa Regiunii 5 Dolj (Penitenciarul Pelendava)
Locul al III-lea - Echipa Regiunii 3 Dolj (Jandarmeria).
Departajarea faţă de Regiunea 6 Dolj (Penitenciarul Craiova) - care a ocupat locul al IV-lea - s-a făcut prin lovituri de la 9 m.
Echipa Regiunii 6 Dolj a câştigat titlul de "Echipa fair-play", nemarcând goluri în cele 3 meciuri disputate.
Echipa Regiunii 4 Dolj (Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova) a ocupat locul al V-lea.
Echipa Regiunii 1 Dolj (Inspectoratul de Poliţie Judeţean) a obţinut locul al VI-lea.

Toţi participanţii s-au bucurat de revederea cu colegii prieteni.
Sursa: www.ipa4dolj.ro

vineri, 4 iunie 2010

The work must go on

.
ANP reacționează la propunerile FSANP în legătură cu deblocarea activității Penitenciarului Pelendava:

- produsele de la Pelendava vor fi distribuite în sistem;
- planul de productie este gandit la capacitate maximă;
- au fost demarate procedurile de achizitii pentru sustinerea productiei;
- se inițiază proiecte de eficientizare a costurilor;

ANRMAP spune clar că NU ESTE VORBA DESPRE O PROCEDURĂ CARE SĂ SE SUPUNĂ LEGII ACHIZIȚIILOR, fiind vorba de un transfer între unități.

Multumiri celor care ne-au sprijinit în demersurile noastre.

Special tanks to Sorin Dumitrascu


Raspuns ANP Situatie Pelendava                                                                 

miercuri, 2 iunie 2010

Din gura presei

Pe un blog underground dedicat sistemului penitenciar românesc,  am regăsit o preluare din săptămânalul KAMIKAZE, săptămânal care în nr 12 din 02 iunie 2010 publică un articol despre Penitenciarul Pelendava şi nu numai.



Nu comentăm conținutul acestui articol.

Pages From Kamikaze 2010 Nr12 Iun02

Conflict de interese - notificare

Având în vedere faptul că Ministerul Justiţiei a refuzat semnarea prelungirii acordului privind raporturile de serviciu, FSANP şi PUBLISIND au notificat MJ si ANP cu privire existența premiselor pentru declanșarea conflictului de interese la nivelul grupului de unităţi ANP.

ma jos aveţi documentul înaintat

PUBLISIND + FSANP