Pagini

marți, 26 octombrie 2010

Comunicat FSANP - participarea la acțiunile din 27.10.2010

COMUNICAT

Subiect: (FSANP) Participarea angajatilor din penitenciare la actiunile de protest din 27 octombrie 2010

400 de angajati ai penitenciarelor - ofiteri, agenti si personal civil - vor reprezenta Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) la actiunile de protest organizate în Bucuresti în data de 27 octombrie 2010 de catre Confederatiile Sindicale.

NU SARACIEI! NU DISPRETULUI!

Protestam împotriva incompetentei si cerem demiterea Guvernului. Parlamentul va trebui sa-si faca datoria si sa asculte vocea celor peste 80.000 de romani care vor protesta în strada. Parlamentul va trebui sa respecte dorinta milioanelor de romani care repudiaza acest Guvern. Guvernul Boc este un pericol pentru Romania. Acest Guvern trebuie sa fie demis imediat.

Salariile au scazut dincolo de limita suportabila, iar Guvernul planuiestie alte reduceri în vreme ce masurile de stimulare a economiei sunt un esec. Personalul din penitenciare a pierdut o treime din salariu prin legi injuste si prost croite. Este prea mult. Deja, peste 50% din personal se afla în incapacitate de plata si nu cerem nimic mai mult decat echitate. Salarizarea trebuie sa corespunda riscurilor profesionale.

Pensiile speciale pentru personalul din penitenciare au fost eliminate prin frauda. În vreme ce în toata Europa militarii, politistii si personalul din penitenciare beneficiaza de conditii speciale de pensionare în Romania Guvernul considera ca un om poate sa lucreze într-un penitenciar dupa varsta de 55 de ani. Este imposibil si este inuman. Sistemul de pensii pentru personalul din sectorul de aparare ordine publica si siguranta nationala trebuie sa fie mentinut.

Sute de mii de ore suplimentare sunt neplatite. Legile care interzic plata acestor ore splimentare ignora faptul ca detinutii trebuie paziti, supravegheati sau educati 24 de ore pe zi. Fara pauze si fara recuperari. Asta înseamna lucru în schimburi si sute de mii de ore suplimentare în conditiile celor peste 3000 de posturi vacante. Sunt sute de mii de ore petrecute de oameni liberi în detentie. Orele suplimentare trebuie platite.

Angajatii din penitenciare lucreaza în conditii mizere. 15% din bugetul Administratiei Penitenciarelor ar fi trebuit cheltuit în scopul îmbunatatirii acestor conditii. Niciodata însa nu s-au gasit bani pentru personal. Majoritatea penitenciarelor se prabusesc din lipsa reparatiilor si a investitiilor, iar bani pentru logistica si dotari nu exista. Pe acest fond 15.000 de detinuti aflati în penitenciare din Europa vor trebui repatriati pana la finalul anului 2012. Trebuie alocate resursele financiare necesare supravietuirii sistemului penitenciar. Optiunea închiderii portilor nu exista.

Sindicalistii din penitenciare sunt împiedicati sa protesteze. Actiunile sindicale sunt oprite prin pretinse alarme de exercitiu, blocarea accesului la sediul organizatiilor sindicale, dezinsectii, comisii de disciplina pentru protestatari si amenintarea liderilor de sindicat în toiul noptii. Guvernul care tolereaza si încurajeaza aceste abuzuri trebuie sa plece împreuna cu cei care-l slujesc.

***

FSANP se solidarizeaza cu actiunile de protest declarate recent de Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare (SNLP). Astfel, începand de azi 11.000 din cei aproape 12.000 de angajati ai penitenciarelor vor purta doliu. Acest Guvern a ucis statul de drept, economia nationala si admiistratia publica. Avem toate motivele.

Sorin Dumitrascu, Presedinte

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

26.10.2010


Contact

Mobil: (+4)0748.880.009, Fax: (+4)0318.175.787, Mail: fsanp@fsanp.ro, www.fsanp.ro


Comunicat FSANP - Participarea Personalului Din re La Protestele Din 27 Octombrie 2010




sâmbătă, 23 octombrie 2010

Oare singurul lucru pe care il mai cautam in tara este curajul de a pleca?

Aproximativ 72.000 de romani au plecat la munca in strainatate, doar in primul semestru al lui 2010, dintre care peste 20.000 au studii superioare, potrivit unei statistici realizate de site-ul Tjobs.ro, citata de cotidianul Romania Libera. Cifrele nu surprind pe nimeni, dar ingrijoreaza, in proportii diferite, pe fiecare pentru ca, sa fim sinceri, cine vrea sa traiasca intr-un loc de care (prea) multi fug? Si atunci va intreb: cautam in tara doar curajul de a pleca sau, mai bine, cautam motive sa ramanem?

De ce-au plecat, de ce-ar mai fi ramas?

Se spune ca, in general, nu mergi in cautarea unui nou loc, ci fugi de cel pe care il parasesti. Si nu e deloc greu sa ne imaginam de ce.

Romania e tara in care nu trece zi sa nu auzi de proteste, de scaderi ale salariilor sau concedieri. Romania e tara in care institutii cheltuie sume fantasmagorice pe te-miri-ce nimicuri, iar functionari ai statului sunt arestati, aproape zilnic, pentru luare de mita sau trafic de influenta. Romania e o tara cu oameni resemnati, care nu vad mai departe de orizontul personal si nevoile imediate.

Romania nu se vede mai bine nici la nivel microscopic. Caci, in metrou, femeia gravida sta cinci statii in picioare si nimeni nu se ridica sa ofere un loc. Caci, la coada pentru ajutoare de la Uniunea Europeana, batranii se imping si se calca in picioare sa nu rateze kilogramele de zahar ori de faina. Caci, alti batrani isi vand cartile adunate intr-o viata, mileurile, bibelourile si-un aparat de radio invechit, la marginea strazii, doar-doar o cumpara cineva si-or mai trece si de luna asta pana la pensia urmatoare. Caci un tanar in slapi, la casieria dintr-un hipermarket, isi pregateste cativa lei pentru o paine, 3 oua si un iaurt mic.

Sunt imagini de care ne lovim zilnic, care au ajuns sa nu ne mai doara pentru ca ne-am obisnuit cu ele.

Cel mai simplu ar fi sa plecam, sa fugim in tari unde batranii pleaca in concedii, unde nu stai la cozi sa-ti platesti impozitele, unde functionarii iti zambesc si-ti raspund respectuos la intrebari, unde sunt legi clare, care se aplica tuturor, unde „mogulii”, „baietii destepti” si politicienii corupti nu si-au extins dominatia ca un cancer intr-un trup bolnav.

Dar, daca plecam cu totii, tara asta pe mana cui ramane? Exact! Raspunsul ne este la fel de clar tuturor: pe mana celor care au adus-o in starea actuala. Iata de ce mie nu-mi vine sa plec.

Dincolo de aspectele personale legate de familia pe care ar trebui sa o las in urma, de prietenii buni, de locurile dragi de care as fi nevoita sa ma despart, simt ca am datoria morala sa raman si sa ma zbat. Sa lupt pentru a schimba ce imi sta in putere. Sunt datoare sa incerc, macar. Pentru ca si eu traiesc, azi, intr-o Romanie democrata, atat cat este, datorita unor oameni care s-au sacrificat.

La Cimitirul Eroii Revolutiei din Bucuresti, sunt placi de marmura care demonstreaza ca zeci de oameni au platit cu viata pentru ca eu, azi, sa imi pot exprima public opiniile. Ca dumneavoastra sa le puteti citi, fara teama. Ca noi sa permitem sa alegem intre a ramane sau a pleca. Ca sa ne putem urla liberi, in fata institutiilor, neajunsurile.

Sunt ingropati acolo oameni care au avut curajul sa iasa pe strada si sa protesteze.Oameni care s-au solidarizat si au luptat pentru un ideal, mai presus de fericirea lor imediata. Oameni care au daramat, in doua zile, zeci de ani de regim opresiv. Ei ne-au dat libertatea, noi n-am invatat, inca, ce sa facem cu ea.
(...)

Un fel de epilog

Da, cu siguranta, tara asta nu-i cel mai bun loc unde ati putea fi. Si, da, poate, nu va fi nici prea curand. Insa, daca alegem toti sa plecam, putea-vom noi mai schimba ceva? Nu.

Romania suntem noi. Nu ei, cei care ne conduc invrajbindu-ne unii impotriva celorlati. Romania sunteti dumneavoastra, eu si toti apropiatii nostri. Si tara aceasta ne apartine. Nu vreau sa cred ca o mana de oameni ne pot fura, pur si simplu, vietile si ne pot obliga sa traim in Romania pe care ei ne-o croiesc.

„Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”, spunea Gandhi. Cu alte cuvinte, credeti in puterea exemplului personal.

Incepeti de maine. Cu lucruri marunte. Ajutati-va vecinul sa care sacosele, impartiti umbrela cu straina care se zgribuleste langa dumneavoastra in statia de autobuz. Spuneti „pardon” si „multumesc” si „o zi buna” Toate insotite de zambete naturale. Cand intrebati „ce mai faci?”, ascultati si raspunsul.

Rationamentul e simplu: daca noi suntem mai buni, iar Romania suntem noi, Romania va deveni mai buna si, de ce nu?, ar putea fi chiar un loc de care nu vom mai fugi.

Da, o sa imi spuneti ca aceste maruntisuri nu va pun mancare pe masa si nu va umplu sifonierul cu haine de iarna.

Ganditi-va, insa, ca veti descoperi ceva demult uitat: nu sunteti singur/a. Sunt oameni, ca dumneavoastra, care se confrunta cu aceleasi greutati. Invatati sa vedeti in cel de langa dumneavostra un partener, si nu un adversar. Pentru ca, dincolo de toate, ne luptam toti cu aceleasi neajunsuri si ne zbatem impreuna in aceleasi amaruri. Sunt mai multe cele ce ne leaga decat cele ce ne despart.

Iar in final, poate, lasand la o parte egoismul, invidiile si rautatile, vom avea timp sa cautam solutiile. Sa le gasim si sa le aplicam impreuna. Pentru ca doar asa se pot naste schimbari; din voci strigand la unison.

Trebuie sa avem taria sa construim, cu mai multe maini decat cele cu care se distruge, sa reactionam, cu mai multe glasuri, la tot ce ni se pare nedrept si, mai ales, sa ingropam, pentru totdeauna, mentalitatea ca orice am intreprinde, nimic nu se schimba.

Intr-adevar, este mai simplu sa pleci, sa-ti vezi de viata ta si sa lasi in urma tot ce te face sa suferi. „Trebuie sa fim fericiti”, ne-am spune in gand, ne-am sterge o lacrima, in aeroport, si am lasa, in spatele unor mii de kilometri, tara in care nu ne-am putut realiza. Si-am uita ca suntem romani, ca facem parte dintr-un popor, de care ne leaga mai mult decat o rubrica de cetatenie completata in buletin.

Nu cred ca bucuria noastra imediata justifica parasirea corabiei. Oricat de greu ar parea, suntem macar datori sa incercam.

Da, poate ca am scris un text naiv. Dar mizez ca mai sunt si alte ganduri asemanatoare cu ale mele. Iar, daca nu, asa cum canta Lennon, “you may say I’m a dreamer…”.

Roxana Neagu- Avocatnet.ro

Miting și marș 27.10.2010

Comunicat Comun Miting și Protst 27 octombrie 2010

vineri, 22 octombrie 2010

Video: Pichetare sediu PD-L - Bucuresti









FSANP vs. ANP









Comunicat FSANP: ANP impiedica prin masuri ilegale desfasurarea protestelor personalului din penitenciare

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP), protesteaza impotriva practicilor abuzive ale Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) menite a impiedica desfasurarea activitatilor sindicale programate pentru ziua de vineri 22.10.2010 incepand cu ora 09.00.

1. ANP isi inchide sediul si trimite toti angajatii acasa pentru a impiedica desfasurarea unei activitati sindicale anuntate inca din data de 17.10.2010 – Conferinta Nationala Extraordinara a FSANP. Prin adresa nr. 62628/21.10.2010 comunica faptul ca datorita unei pretinse dezinsectii personalul nu mai are acces in sediul ANP.

Aceasta masura, a inchiderii sediului si implicit a blocarii accesului delegatilor sindicali, este un fapt fara precedent in ultimii 20 de ani. In mod evident are un singur scop: impiedicarea actiunilor sindicale.

Cu toate acestea maine 22.10.2010 incepand cu ora 09.00 Conferinta FSANP va avea loc conform programului stabilit. Nu vom tolera asemena tertipuri. Sunt jenante chiar si atunci cand provin de la un absolvent al Scolii de Securitate de la Baneasa, directorul general al ANP – domnul chestor doctor Ioan Bala.

Intr-o incercare similara pretinsei alarme de exercitiu din data de 08.10.2010, cand personalul a fost retinut in unitati pentru a fi oprit sa participe la actiunile de protest anuntate, ANP inventeaza o dezinsectie.

FSANP nu a solicitat si nu accepta aceasta operatiune pentru sediul propriu, motiv pentru care ne vom continua activitatile planificate. In cazul in care ANP va incerca sa blocheze accesul la sediul legal vom solicita sprijinul organelor competente si vom formula plangeri penale pentru abuz in serviciu.

2. ANP impiedica accesul la sediul FSANP, transmitand prin adresa numarul 63229/21.10.2010 ca “nu permite accesul” delegatilor sindicali. Si aceasta fapta constituie, potrivit legii sindicatelor nr. 54/2003, infractiune si este pedepsita cu inchisoarea.

ANP nu are dreptul legal de a controla sau restrange accesul la sediul unei organizatii sindicale. Nu exista nici un motiv legal pentru care ANP sa poata sa “nu permita accesul” la un sediu asupra caruia nu are nicio autoritate.

O asemena practica este o ingerinta intolerabila intr-un stat de drept si un afront adus salariatilor sistemului penitenciar, o atingere grava adusa dreptului la asociere si exercitiului drepturilor sindicale.

3. ANP incearca sa intimideze participantii la activitatile sindicale prin intermediul directorilor de penitenciare. Printr-un e-mail a transmis azi 21.10.2010 la ora 19.40 informeaza ca “nu a aprobat desfasurarea de activitati sindicale pentru data de 22.10.2010″.

Dispozitia este transmisa personal directorilor si sunt deja cazuri cand acestia au incercat sa anuleze zilele libere si aprobarea de parasire a localitatii, obtinute in prealabil conform dispozitiilor legale.

Precizam ca ANP nu are competenta de a aproba sau respinge desfasurarea unor activitati sindicale. Activitatile sindicale sunt decise de catre organizatiile sindicale, iar angajatorul are obligatia de a facilita organizarea acestora.

Toate activitatile prilejuite de Conferinta susamintita se vor desfasura la sediul FSANP si in spatii de tranzit asupra carora ANP nu are autoritate in ceea ce priveste controlul accesului.

In cursul zilei de 22.10.2010 dupa finalizarea Conferintei, delegatii sindicali vor participa la pichetarea sediului PD-L din Bucuresti, Aleea Modrogan, nr. 1. Participantii vor purta uniforma.

FSANP va transmite o invitatie la dialog catre toate institutiile bancare in vederea identificarii de solutii pentru gestionarea situatiei creditelor angajatilor din penitenciare in contextul crizei economice.

FSANP va participa la toate actiunile sindicale organizate de Confederatiile sindicale pentru protejarea drepturilor si intereselor angajatilor din penitenciare. Vom reactiona ferm la fiecare incercare de a impiedica participarea angajatiilor din penitenciare la actiuni sindicale.

FSANP va sesiza organele de urmarire penala pentru comiterea infractiunilor de abuz in serviciu si de impiedicare a activitatii sindicale, avand in vedere masurile opresive si ilegale dispuse de ANP.

1. Comunicat FSANP: Administratia Penitenciarelor împiedică prin măsuri ilegale desfășurarea protestelor ...


2. Adresa Catre FSANP - Dezinsectie 22.10.2010


3. Raspuns către FSANP - ANP nu aprobă accesul


4. Adresa catre directori de penitenciare - ANP nu aproba activitati sindicale


joi, 21 octombrie 2010

PROTEST ÎNCĂTUȘAT

Ieri 19.10.2010, in jurul orei 17.15, un agent din schimbul care se afla in serviciu si-a inaintat demisia si a protestat legandu-se cu catusele in POSTUL DE CONTROL numarul 2, pentru ca se intentiona pedepsirea sa din cauza participarii la o sedinta organizata de sindicat.

Agentul care a facut "marea greseala" sa participe la Adunarea Generala a sindicatului a fost pus sa faca un raport scris in care sa spuna ce a cautat el in clubul unitatii .

Toate astea s-au intamplat dupa ce chiar domnul director a dispus ca personalul care vrea sa participe la sedinta sa fie inlocuit in serviciu, lucru care s-a intamplat si in cazul de fata.

Pana sa recurga la acest gest colegul in cauza a supus atentiei domnului director aceasta stare de fapt si la indicatiile domniei sale s-a deplasat sa-si ia postul in primire cu promisiunea din partea directorului Tugmeanu si directorului adjunct Mara ca nu va suferi repercursiuni pentru participarea la sedinta sindicatului.

Cu toate astea dupa plecarea celor doi directori agentul in cauza a fost supus, din nou aceleasi presiuni pentru a fi pedepsit .

Ce sa mai credem, oare pentru unii ca P. Bota, Suciu,Boldor, Timar, Ferent si ceilalti care au generat aceasta situatie, nu mai conteaza ce dispozitii dau cei doi directori ?

Oare nu-si dau seama ca,"curajul" care l-au capatat unii dintre ei, brusc, dupa plecarea fostului director se datoreaza sindicatului Vulturul si membrilor de sindicat care au avut taria sa reclame unele practici invechite ?

Chiar nu-si dau seama ca aceste caprarii demne de niste militieni invechiti pot genera unele drame in conditiile socio-economice din ziua de azi ?

In fine, conflictul s-a incheiat cu happy end doar dupa interventia domnului director Tugmeanu si doar dupa ce domnul presedinte al F.S.A.N.P. Sorin Dumitrascu l-a convins pe protestatar sa incheie aceasta forma inedita de protest asigurandu-l pe acesta ca va expune situatia conducerii A.N.P.

Doamne fereste ca din cauza acestor actiuni generatoare de conflicte vreun coleg sa-si puna capat zilelor sau sa vrea sa-si faca singur dreptate . Nu de alta dar e foarte cunoscut cazul fostului coleg Dura Dan care a ajuns sa se sinucida de ziua lui, dupa ce Timar l-a pedepsit reusind sa-l dea afara.

CONTINUAREA AICI

luni, 18 octombrie 2010

Se decide soarta Guvernului Boc: Moţiunea, supusă votului pe 27 octombrie

Moțiunea de cenzură depusă de partidele de opoziție împotriva Guvernului Boc va fi prezentată în ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului în 20 octombrie, urmând ca dezbaterea textului şi votul asupra moțiunii să aibă loc în 27 octombrie.

Decizia în acest sens a fost luată, luni, de Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Potrivit chestorului Senatului Ioan Chelaru, şedinţa comună a Camerelor Parlamentului din data de 20 octombrie este programată să aibă loc la ora 10.00.

Reuniunea Senatului şi Camerei Deputaţilor din 27 octombrie urmează să înceapă la ora 11.00.

Partidele din opoziţie au depus, luni, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată "Moţiunea României majoritare, moţiune populară", semnată de 209 parlamentari.

Semnatarii moţiunii de cenzură care a fost depusă, luni, de către opoziţie, susţin că, în cazul trecerii acesteia, doresc să realizeze un guvern de criză, să organizeze alegeri anticipate în maximum şase luni şi să renegocieze angajamentele convenite cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

"După căderea guvernului B.U.B.A, noi, semnatarii acestei moţiuni, împreună cu cei care ni se vor alătura, dorim să realizăm un guvern de criză, care să-şi asume două obiective: stabilizarea societăţii prin câteva măsuri de urgenţă şi organizarea de alegeri anticipate în maxim 6 luni", se arată în textul moţiunii de cenzură, remis agenţiei MEDIAFAX.

În opinia semnatarilor, România se află în faţa unei opţiuni majore: fie este aruncată într-o criză socială şi economică şi mai profundă, "sub guvernarea incompetentă a unui Guvern expirat politic", fie Cabinetul Emil Boc este demis, deschizându-se calea pentru găsirea altor soluţii politice, economice şi sociale.

Sursa Mediafax

Miting în ziua votării motiunii

FSANP

Sindicatul Pajura - pichetare PDL Dolj



multumiri celor care au participat !!!

vineri, 15 octombrie 2010

joi, 14 octombrie 2010

Studiu ANP – Vulnerabilități și riscuri pentru sistemul penitenciar generate de cotextul instabilității financiară

Directia Prevenirea Criminalității și Terorismului din Administrația Națională a Penitencirelor a făcut un studiu legat de vulnerabilitățile și riscurile pentru sistemul penitenciar generate de contextul instabilității financiare, document ce se regăsește mai jos.

Studiu ANP - Vulnerabilități și Riscuri pentru Sistemul Penitenciar Generate de Cotextul Instabilității Fin...

miercuri, 13 octombrie 2010

Comunicat FSANP: “Ceremonia aruncării caschetelor”


Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), afiliată la CNS Cartel Alfa, organizează în data de 15 octombrie 2010 la ora 12.45, în fața sediului PD-L din București, Aleea Modrogan, Nr. 22

“CEREMONIA ARUNCĂRII CASCHETELOR”

“Ceremonia aruncării caschetelor” este un act de protest al personalului din penitenciare împotriva unei guvernări iresponsabile, pe cale de consecință ne manifestăm încrederea că domnul președinte Traian Băsescu, cauționar al acestei guvernări, va reacționa, de această dată, mai responsabil decât a făcut-o cu prilejul protestului din 24 septembrie 2010.

Participanții la acțiune nu vor scanda “Ieși afară, javră ordinară!”, iar caschetele nu vor avea însemne naționale și vor fi aruncate cât se poate de disciplinat și lipsit de intenția de a atenta la siguranța națională. Nu dorim să dăm ocazia Președintelui – Guvern de facto să denatureze revendicări de natură socială și să evite responsabilitatea pentru o guvernare incompetentă economic.

Personalul din penitenciare protestează împotriva reducerii salariilor și a intenției Guvernului de păstrare a acestei măsuri contrar prevederilor consituționale referitoare la caracterul temporar al unor măsuri de îngrădire a unor drepturi, admițând prin absurd că această măsură ar fi fost oportună.

Calificăm eliminarea pensiilor speciale pentru personalul din penitenciare ca fiind un act nesăbuit de agresiune împotriva unor persoane care și-au petrecut o bună parte din viață în condiții de lucru mizere și într-un mediu ce presupune un risc profesional imens.

Solicităm Guvernului măsuri de urgență pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru și plata celor câteva sute de mii de ore suplimentare efectuate și imposibil a fi recuperate. Solicităm organelor competente sancționarea fraudei prin care a fost votată Legea pensiilor în Parlamentul României.

Personalul din penitenciare va participa la acțiunea de protest în uniformă, în contextul acțiunilor de pichetare a sediilor partidelor politice guvernamentale și a locuințelor parlamentarilor puterii, organizate de către Confederațiile sindicale, în fiecare zi de vineri, în perioada 08 – 22 octombrie 2010.

Până la data prezentului comunicat Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu a anunțat nici un alt exercițiu de alarmare care, cu prețul a 48.000 de ore suplimentare și al opririi activității de obținere a veniturilor proprii din munca deținuților, să încerce a împiedica participarea personalului din penitenciare la acțiunile de protest.

În perioada următoare FSANP va participa la toate acțiunile de protest organizate de Cartel Alfa, inclusiv la încetarea generală a activității în penitenciare.
FSANP va sesiza organele competente împotriva conducerii ANP pentru recuperarea cheltuielilor nejustificate și a pierderilor cauzate de alarmarea tuturor penitenciarelor în încercarea de a opri protestele personalului.


Ceremonia aruncării caschetelor - 15.10.2010

Protest spontan la Ministerul de Finanţe. Ministrul a fost huiduit. Protestatarii nu vor să plece

Câteva sute de funcţionari din Ministerul Finanţelor Publice au declanşat un protest spontan şi s-au strâns în holul principal de la intrarea în instituţie, nemulţumiţi că nu au primit sporurile salariale. Şi angajaţii unor Direcţii de Finanţe din ţară au declanşat proteste spontane, în semn de solidaritate faţă de colegii din Bucureşti.

Angajaţii Ministerului de Finanţe au urcat pe holul de la primul etaj al instituţiei, unde se află cabinetul ministrului Gheorghe Ialomiţianu.

Salariaţii din sediul central al Ministerului Finanţelor, dar şi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reclamă că după eliminarea sporurilor veniturile lor au scăzut drastic, după ce anterior salariile de bază le-au fost reduse cu 25%.

"Uitaţi-vă, să vadă toată lumea cu ce salarii trăim. Salarii nesimţite?! Nu poţi să trăieşti cu 4-5 milioane de lei (vechi -n.r.). Am 20 de ani de muncă în Ministerul Finanţelor. Directorii noştri cu răspundere au 19 milioane de lei (vechi - n.r.). Ne spune lumea că avem salarii nesimţite? Nesimţiţi sunt cei care afirmă aşa ceva!", a declarat pentru MEDIAFAX unul dintre participanţii la protest, care avea în mână fluturaşul de salariu.

Câteva zeci de protestatari au intrat într-o sală de întâlniri din cadrul ministerului unde au prezentat nemulţumirile pe un ton vehement secretarilor de stat Gheorghe Gherghina şi Bogdan Drăgoi, precum şi preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar.

Blejnar a recomandat protestatarilor să nu fie prezenţi la discuţii şi reprezentanţii mass-media , dar salariaţii au refuzat, argumentând că o parte din vină revine presei şi ar fi mai bine ca ziariştii să rămână în sală şi să afle adevărul.

"Auziţi ce spun oamenii din sindicate şi angajaţii, că dumneavostră aţi manipulat (presa - n.r.) (...) Dumneavoastră, din presă, aveţi o parte din vină la faptul că aceşti oameni sunt neplătiţi. La Antena 3, de exemplu, am auzit următoarea frază: Cei de la Ministerul Finanţelor au trecut mai uşor peste scăderea de 25%, pentru că au avut salarii nesimţite", a afirmat Blejnar.

Ziariştii l-au întrebat pe preşedintele ANAF dacă apreciază că are la rândul său vreo vină pentru această situaţie.

"Pe partea mea, cred că voi rezolva problema, omenii o să-şi primească banii pentru ce au lucrat", a răspuns Blejnar.

Angajaţii MFP şi ANAF protestează pentru că nu au mai primit sporurile de două luni.

Întâlnirea dintre angajaţi şi oficialii ministerului s-a terminat în scurt timp, fără ca părţile să ajungă la o înţelegere, iar salariaţii au continuat protestul, strigând printre altele: "hoţii, hoţii" şi "banii, banii".

Protest spontan şi la Direcţia Finanţelor Timiş

Peste 200 de angajaţi ai Direcţiei Finanţelor Publice Timiş au declanşat, miercuri, un protest spontan, în sediul instituţiei, aceştia fiind nemulţumiţi de reducerea salariilor.

Cei peste 200 de angajaţi ai Direcţiei Finanţelor Publice Timiş au oprit lucrul la ora 14.00 şi s-au adunat în holul de la intrarea în instituţie.

Liderul sindicatului din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Timiş, Adrian Găvruţă, a declarat că protestul este unul spontan, cauzat de reducerea salariilor angajaţilor Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală şi structurilor subordonate.

Totodată, potrivit sursei citate, protestul a fost declanşat în semn de solidaritate cu angajaţii Ministerului Finanţelor de la Bucureşti.

Protest spontan al angajaţilor din Finanţe, şi la Constanţa

Peste o sută de salariaţi ai Direcţiei Judeţene a Finanţelor Publice (DJFP) Constanţa au oprit lucrul, miercuri la prânz, şi au ieşit în curtea instituţiei, într-un protest spontan declanşat faţă de reducerile salariale şi de pierderea stimulentelor.

Protestatarii spun că au decis întreruperea lucrului după ce au auzit despre acţiunea colegilor lor din Bucureşti şi din alte judeţe ale ţării, astfel că, miercuri, în jurul orei 13.00, au ieşit în curtea DJFP Constanţa.

Proteste similare se înregistrează şi la sediul Administraţiei Finanţelor Publice, de pe bulevardul Mamaia, precum şi la Trezoreria Constanţa, o parte din angajaţii acestei instituţii mergând să se alăture colegilor lor de la DJFP Constanţa.

Şi angajaţii Direcţiei Finanţelor Publice Alba protestează

Angajaţii Direcţiei Finanţelor Publice Alba şi ai celor 11 administraţii financiare din judeţ au întrerupt, miercuri, lucrul şi s-au adunat în faţa instituţiilor, protestând faţă de diminuarea salariilor.

Protestatarii, angajaţi ai Direcţiei Finanţelor Publice Alba şi ai celor 11 administraţii financiare din oraşele din judeţ, s-au adunat în faţa sediilor instituţiilor, organizând un protest spontan, prin care solicită să se renunţe la reducerea de 25 la sută a salariilor, să li se plătească în continuare stimulentele şi să se elimine incompatibilităţile pe care le au funcţionarii publici.

În toate cele 12 instituţii funcţionarii şi-au întrerupt activitatea, chiar şi cea cu publicul.

La Alba Iulia, aproximativ o sută de funcţionari au protestat în faţa Direcţiei Finanţelor Publice Alba, unii dintre ei având fluiere şi sirene, manifestându-se zgomotos şi blocând accesul în instituţie.

sursa: Mediafax

Solicitare FSANP: Întrunirea Comisiei Mixte de Dialog Social la nivelul sistemului penitenciar

STIMATE DOMNULE MINISTRU,

Prin prezenta, solicitam intrunirea Comisiei Mixte pentru Dialog
Social la nivelul sistemului penitenciar pentru dezbaterea si identificarea unor soluții pentru urmatoa
rele probleme:
1. imixtiunea conducerii ANP in desfasurarea actiunilor sindicale (eg. pretinsa alarma de exercitiu din 08.10.2010);
2. lipsa de comunicare si de transparenta – refuzul ANP de a pune la dispozitia FSANP a unor documente cu caracter public (eg. rapoarte intocmite de Directia de Inspectie);
3. functionarea defectuoasa a Comiiilor de disciplina (eg. la penitenciarul Bircea Mare, avocatului unei parti i s-a interzis sa puna intrebari acuzatorului);
4. abuzuri in legatura cu pretinse incidente de securitate, masuri luate inainte de finalizarea procedurilor disciplinare sau judiciare si refuzul repunerii in situatia anterioara dupa solutionarea cauzelor (eg. Penitenciar Colibasi si Penitenciar Pelendava);
5. nesolutionarea in termenul legal a unor situatii de conflicte de interese si incompatibilitati (Braila si Spital Targu Ocna);
6. intarzieri in aplicarea dispozitiilor legale referitoare la plata salariilor personalului din penitenciare (eg. plata sporului de fidelitate).
Cu deosebita consideratie

Sorin Dumitrascu
Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor
Str. Maria Ghiculeasa, nr. 47
Sect. 2, Bucuresti
Mobil (+4)0748 880 009
Fax (+4)0318 175 787
www.fsanp.ro

luni, 11 octombrie 2010

HG prin care s-au redus pensiile speciale a fost suspendată de Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri suspendarea Hotărârii Guvernului 737/2010 prin care s-au redus pensiile grefierilor pensionari, după ce o asociaţie a acestora a cerut judecătorilor acest lucru.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat, în urmă cu o săptămână, pronunţarea în procesul în care aproximativ două sute de foşti grefieri de la instanţele bucureştene au cerut anularea HG 737/2010, respectiv suspendarea acesteia, prin care le erau reduse pensiile.

Astfel, vineri, CAB a admis cererea de suspendarea a efectelor acestei hotărâri până la finalizarea acţiunii (de anulare a HG 737), caz în care Guvernul poate formula recurs, la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie.

Săptămâna trecută, avocatul grefierilor pensionari, Victor Ciorbea, susţinea, în faţa instanţei, că în cadrul Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor din serviciul Auxiliar de Specialitate al instanţelor Judecătoreşti şi al Parchetelor, sunt înregistraţi 271 de membrii.

Apărătorul acestora a invocat faptul că nu are fundament excepţia invocată de Guvernul, aceea a lipsei de interes a pensionarilor. Ciorbea a precizat că nu se poate considera că pensionarii ar fi dezinteresaţi să-şi ceară drepturile pe motivul invocat de Guvern, acela că pensiile ar fi fost deja recalculate.

Ciorbea a mai arătat că "peste 90 la sută din articolele din Constituţia României sunt încălcate prin acest act" şi că există numeroase pacte şi tratate internaţionale, care primează în faţa legislaţiei interne, şi care statuează clar drepturile pesnionarilor şi ale salariaţilor.

Tot Ciorbea a arătat că "HG 737 consacră categoric o pierdere permanentă a unei părţi din pensiile de serviciu" şi că se ajunge la "reducerea cuantumului pensiilor de serviciu cu aproximativ 75 la sută".

Acesta a mai arătat că de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri mulţi dintre grefierii pensionari înscrişi în această asociaţie au ajuns să nu mai aibă bani de medicamente, sau de nevoi uzuale, "caz trist pentru oameni care o viaţă întreagă au servit sistemul justiţiar".

Proiect de lege privind dialogul social

Lege Cadru - Codul Dialogului Social - (proiect v.11 10 2010)

duminică, 10 octombrie 2010

Comunicat FSANP - Alarma pentru impiedicarea protestelor angajaților din penitenciare, un abuz și un eșec de proporții

Pentru corecta informare a opiniei publice Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) informeaza, ca reactie la comunicatul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) de azi 10 octombrie 2010 referitor rezultatele a ceea ce conducerea penitenciarelor numeste exercitiu de alarmare, ca aceasta actiune a fost un abuz impotriva salariatilor si un esec operativ de proportii.

1. Lipsa de consecventa a declaratiilor conducerii ANP demonstreaza intentia reala, accea de a opri personalul sa protesteze. Fiind sesizata referitor la lipsa de oportunitate a unui astfel de demers, conducerea ANP a comunicat ca au fost derulate doua exercitii care, in mod normal, ar face parte din scenariul unei alarme de exercitiu.

Astazi, in mod surprinzator, comunica rezultatele unor perchezitii care ar fi avut loc in timpul ‘exercitiului de alarmare’, dar care nu au nimic in comun cu exercitiile anuntate a fi fost desfasurate: o evadare si un incendiu.

Pretextul initial a fost informarea personalului cu privire la unele evenimente din sistemul penitenciar, chiar directorul general declarand ca salariatii alarmati “vor sta la sala pana vor invata sa citeasca”.

Or, perchezitiile si informarile fac parte din activitatea curenta – pontata si platita, iar alarmarea personalului pentru aceste motive este un abuz.

2. Din analiza tuturor notelor de evenimente pe ultimul an, nu se constata – in ultimele 3 luni – o crestere a evenimentelor negative. Consideram ca ANP dezinformeaza cu buna stiinta, motiv pentru care solicitam sa puna la dispozitia opiniei publice documentele de analiza pe care si-a fundamentat o astfel de decizie.

Precizam ca si daca acesta ar fi fost motivul ANP ar fi trebuit sa planifice un set de masuri de contracarare a unui asemena fenomen, nicidecum un exercitiu de alarmare, care are alt scop si alta finalitate, chiar in ziua protestului personalului.

3. Rezultatele perchezitiei sunt absolut jenante avand in vedere ca pentru o medie rotunjita generos la 3 telefoane, 3 kg de fructe fermentate si 2 cutite improvizate, s-au folosit aproximativ 12.000 de angajati si au fost cumulate 48.000 de ore suplimentare.

Pentru comparatie la o perchezitie obsnuita, care se intampla cel putin lunar in fiecare penitenciar, sunt confiscate de 10 – 20 de ori mai multe obiecte interzise.

Avand in vedere costurile imense si rezultate slabe, trebuie precizat si ca ANP a dispus organziarea alarmei dupa ce la 06 octombrie 2010 fusese informat referitor la calendarul protestelor si la participarea personalului din penitenciare la aceste activitati.

In concluzie, solicitam ANP sa-si ia in serios atributiile de institutie preocupata de “siguranţa locurilor de deţinere in special şi a comunitaţii locale, in general”, si sa-si desfasoare actiunile de exercitiu oricand, in afara perioadelor in care sunt organizate actiuni de protest.

FSANP: Alarmarea in ziua protestului a fost un abuz si un esec operativ de proportii

A fost publicat Contractul colectiv de muncă al personalului contractual

în Monitorul Oficial nr. 10 din 4 octombrie 2010, Partea a V-a, a fost publicat Contractul colectiv de muncă al personalului contractual la nivelul grupului de unităţi din sistemul administraţiei penitenciare pentru anii 2010 - 2011.


Contract Colectiv de Munca - PC din ANP

Proiectul legii-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice v08.10.2010

Lege cadru privind privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (v. 08.10.2010)

Proiectul legii privind aplicarea în anul 2011 a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

Lege privind aplicarea în anul 2011 a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fon...

sâmbătă, 9 octombrie 2010

joi, 7 octombrie 2010

Băsescu a retrimis Parlamentului Legea pensiilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că retrimite Parlamentului Legea sistemului unitar de pensii publice, solicitând stabilirea vârstei standard de pensionare la 63 de ani pentru femei.

Băsescu a menţionat că legea a venit la promulgare după ce a fost declarată constituţională de către Curtea Constituţională şi a fost semnată de ambii preşedinţi ai Camerelor Parlamentului.

"Din punct de vedere al legalităţii, nu am nicio observaţie asupra legii", a precizat Traian Băsescu.


El a spus însă că la nivelul Administraţiei prezidenţiale a fost analizată legea, iat la articolul 53 alineatul 1 a constatat că se instituie vârsta standard de pensionare la femei şi bărbaţi la 65 de ani.

"Sunt un susţinător fără rezerve al egalităţii de şanse, dar şi al egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi ", a adăugat şeful statului.

Preşedintele Băsescu a precizat, însă, că nu poate să nu analizeze realităţile socio-economice şi să constate că femeile au o situaţie mult mai grea decât bărbaţii.

"Plecând de la premisa că aici discutăm despre femei, că au serviciu, trebuie să recunoaştem că realitatea socială din România ne arată că o femeie care are serviciu, în sectorul privat sau de stat, mai are şi un serviciu acasă, fiind prima şi cea mai importantă responsabilă de gestionarea treburilor casnice, de creşterea copiilor. Deci, femeile fac o dublă muncă în România", a mai spus şeful statului.

El a menţionat că, de altfel, şi legea trimisă la promulgare, la articolul 57 alineatul 4 şi la articolul 60 alineatul 2, instituie diferenţe de tratament între femei şi bărbaţi, dând ca exemplu faptul că la balerini şi la militari stabileşte vârste diferite de pensionare între femei şi bărbaţi.

Un alt argument invocat de Băsescu a fost că noua lege creşte vârsta de pensionare pentru bărbaţi cu 3 ani, de la 62 la 65 de ani, în timp ce pentru femei cu 7 ani, de la 58 la 65 de ani.


mediafax

miercuri, 6 octombrie 2010

Legea privind sistemul unitar de pensii publice - constituțională

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, judecătorul Augustin Zegrean, a declarat miercuri că majoritatea membrilor Curţii au ajuns la concluzia că toate criticile aduse Legii pensiilor sunt nefondate.

"După zece zile de dezbateri şi şase ore şi jumătate de deliberări, s-a ajuns la concluzia că toate criticile aduse acestei legi sunt nefondate. Cu majoritate de voturi s-a decis respingerea sesizărilor şi trimiterea Legii spre promulgare", a spus Zegrean.

Mai jos aveti forma trimisă spre promulgare precum si un extras: anexa 6 - vârste standard de pensionare, stagii complete şi stagii minime de cotizare în specialitate, pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale

Lege privind sistemul unitar de pensii publice - Forma trimisa spre promulgare

Anexa 6 - Varste pensionare, stagii de cotizare - ordine publica si sig. nationala


luni, 4 octombrie 2010

Forma finală a Legii salarizării, după discuţii cu patronatele, sindicatele şi în coaliţie

Premierul Emil Boc a declarat luni că forma finală a Legii salarizării unitare a bugetarilor va fi stabilită în urma discuţiilor cu partenerii sociali şi în urma discuţiilor din coaliţie.

"Se discută cu sindicatele, cu patronatele, în interiorul coaliţiei, găsim cea mai bună formulă, după care vom anunţa forma finală", a precizat Emil Boc.

El a arătat că, atât timp cât acest lucru este în discuţie, nu se va veni cu tot felul de scenarii care ar bulversa oamenii.

"În rest, cât timp suntem în lucru, nu venim cu tot felul de scenarii de lucru, pentru că nu am face decât să bulversăm oamenii. Când avem formula finală negociată, o prezentăm în urma şedinţei de Guvern", a spus Boc.

Premierul Emil Boc a fost prezent câteva minute în cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, după care a mers la grupul parlamentar al PDL din acest for legislativ, surse din partid precizând că primul-ministru a venit la reuniunea deputaţilor democrat-liberali pentru a discuta despre Legea salarizării unitare.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat pentru MEDIAFAX că premierul Boc a discutat cu ea despre priorităţile legislative în următoare perioadă.

Biroul Permanent Naţional al PDL i-a mandat, luni, pe premierul Emil Boc şi pe liderii grupurilor parlamentare să grăbească adoptarea în Parlament a Legii educaţiei şi a Legii salarizării unitare, iar dacă în zece zile acestea nu vor fi finalizate Guvernul îşi va asuma răspunderea.

sursa: Mediafax