Pagini

Se afișează postările cu eticheta penitenciar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta penitenciar. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 februarie 2011

ANP scoate la concurs posturile vacante (sef tura și șef secție)


Administrația Națională a Penitenciarelor anunță scoaterea la concursul de avansare din sursă internă unui nr de 73 posturilor vacante (37 de șef tura și 36 de șef secție). Termenul de depunere al dosarelor este 21.03.2011.

Concursul va fi organizat pe centre regionale, cel pentru zona SV Oltenia organizându-se de Penitenciarul Craiova

Funcția scoasă la concurs de la Penitenciarul Pelendava este cea vacantă de șef tură.






miercuri, 2 februarie 2011

Penitenciar Pelendava: teoria conspiratiei sau interese de grup bine sustinute politic?

In articolul Predoiu la Pelendava mi-am exprimat oarecum nedumerirea cu privire la durata acestei vizite oarecum intempensive si iesita din tiparele obisnuite. Cu atat mai mult cu cat ministrul a evitat sa viziteze doua alte penitenciare craiovene mult mai mari si mai cu probleme, iar vizita la Penitenciarul Pelendava a durat exact 25 minute.

Vizita ministrului Predoiu la Penitenciarul Pelendava a avut loc cu cateva zile inainte de incheierea licitatiei organizate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) privind reabilitarea D.N. 6 si construirea, in imediata apropiere a Uzinei Ford, a doua parcari uriase ce vor deservi fabrica.

Nu pare a fi nici o legatura la prima vedere, dar daca luam in calcul cateva evenimente din ultima perioada, cateva semene de intrebare apar. Astfel:

  • nu demult, in 2009 – 2010, Pelendava trebuia inchisa la ordinul ANP si al MJ pentru ca, chipurile, nu poate produce pentru sistem;
  • productia fusese deja aproape oprita in 2010, dupa care s-a constatat – dupa scandalul facut de sindicatul din penitenciar si FSANP – ca Pelendava poate functiona si poate produce pentru sistem;
  • mai mult, ANP a fost prins cu fofarlica la acea data, dupa ce a mintit autoritatea care reglementeaza achizitiile publice;
  • Ford a cumparat fabrica din Craiova pe vremea primului ministru Tariceanu (PNL), de astfel acesta era si, prin firma sa ATS, dealer Ford;
  • ministrul Predoiu este un ‘independent’ de origine PNL si nu si-a stricat relatiile;
  • vizita ministrului Predoiu la Penitenciarul Pelendava survine dupa 3 ani de la instalarea in functie, cu cateva zile inaintea licitatiei organizate de CNADNR, fara motiv si fara agenda; doar un comunicat de presa sterp.;
  • cei care cunosc zona de la Ford pana la peste 30 km de aceasta, stiu ca terenuri pretabile construirii celor doua parcari uriase, nu exista decat pe terenurile Penitenciarului Pelendava;
  • in prezent Penitenciarul Pelendava nu face fata solicitarilor, iar ANP se pare ca nu gaseste resurse sa finanteze decat 60% din activitatea de productie;

Destule semne de intrebare asadar si pentru cine-si mai aminteste cate ceva din istoria recenta exista un deja dosar DNA, iar schema Pelendava n-ar fi deloc una noua. Scandalul Posta Romana, a adus un alt ministru al justitiei, Tudor Chiuariu, in atentia DNA pentru un prejudiciu de 10 milioane adus statului.

Va urma oare o hotarare de guvern prin care o parte din terenurile Penitenciarului Pelendava sa fie trecute din domeniul public al statului in domeniul privat al statului? De la aceasta hotarare pana la concesionarea catre Ford si catre diversi interesati cat va mai dura?

citeste mai departe

marți, 26 octombrie 2010

Comunicat FSANP - participarea la acțiunile din 27.10.2010

COMUNICAT

Subiect: (FSANP) Participarea angajatilor din penitenciare la actiunile de protest din 27 octombrie 2010

400 de angajati ai penitenciarelor - ofiteri, agenti si personal civil - vor reprezenta Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) la actiunile de protest organizate în Bucuresti în data de 27 octombrie 2010 de catre Confederatiile Sindicale.

NU SARACIEI! NU DISPRETULUI!

Protestam împotriva incompetentei si cerem demiterea Guvernului. Parlamentul va trebui sa-si faca datoria si sa asculte vocea celor peste 80.000 de romani care vor protesta în strada. Parlamentul va trebui sa respecte dorinta milioanelor de romani care repudiaza acest Guvern. Guvernul Boc este un pericol pentru Romania. Acest Guvern trebuie sa fie demis imediat.

Salariile au scazut dincolo de limita suportabila, iar Guvernul planuiestie alte reduceri în vreme ce masurile de stimulare a economiei sunt un esec. Personalul din penitenciare a pierdut o treime din salariu prin legi injuste si prost croite. Este prea mult. Deja, peste 50% din personal se afla în incapacitate de plata si nu cerem nimic mai mult decat echitate. Salarizarea trebuie sa corespunda riscurilor profesionale.

Pensiile speciale pentru personalul din penitenciare au fost eliminate prin frauda. În vreme ce în toata Europa militarii, politistii si personalul din penitenciare beneficiaza de conditii speciale de pensionare în Romania Guvernul considera ca un om poate sa lucreze într-un penitenciar dupa varsta de 55 de ani. Este imposibil si este inuman. Sistemul de pensii pentru personalul din sectorul de aparare ordine publica si siguranta nationala trebuie sa fie mentinut.

Sute de mii de ore suplimentare sunt neplatite. Legile care interzic plata acestor ore splimentare ignora faptul ca detinutii trebuie paziti, supravegheati sau educati 24 de ore pe zi. Fara pauze si fara recuperari. Asta înseamna lucru în schimburi si sute de mii de ore suplimentare în conditiile celor peste 3000 de posturi vacante. Sunt sute de mii de ore petrecute de oameni liberi în detentie. Orele suplimentare trebuie platite.

Angajatii din penitenciare lucreaza în conditii mizere. 15% din bugetul Administratiei Penitenciarelor ar fi trebuit cheltuit în scopul îmbunatatirii acestor conditii. Niciodata însa nu s-au gasit bani pentru personal. Majoritatea penitenciarelor se prabusesc din lipsa reparatiilor si a investitiilor, iar bani pentru logistica si dotari nu exista. Pe acest fond 15.000 de detinuti aflati în penitenciare din Europa vor trebui repatriati pana la finalul anului 2012. Trebuie alocate resursele financiare necesare supravietuirii sistemului penitenciar. Optiunea închiderii portilor nu exista.

Sindicalistii din penitenciare sunt împiedicati sa protesteze. Actiunile sindicale sunt oprite prin pretinse alarme de exercitiu, blocarea accesului la sediul organizatiilor sindicale, dezinsectii, comisii de disciplina pentru protestatari si amenintarea liderilor de sindicat în toiul noptii. Guvernul care tolereaza si încurajeaza aceste abuzuri trebuie sa plece împreuna cu cei care-l slujesc.

***

FSANP se solidarizeaza cu actiunile de protest declarate recent de Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare (SNLP). Astfel, începand de azi 11.000 din cei aproape 12.000 de angajati ai penitenciarelor vor purta doliu. Acest Guvern a ucis statul de drept, economia nationala si admiistratia publica. Avem toate motivele.

Sorin Dumitrascu, Presedinte

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

26.10.2010


Contact

Mobil: (+4)0748.880.009, Fax: (+4)0318.175.787, Mail: fsanp@fsanp.ro, www.fsanp.ro


Comunicat FSANP - Participarea Personalului Din re La Protestele Din 27 Octombrie 2010




vineri, 22 octombrie 2010

Video: Pichetare sediu PD-L - Bucuresti









Comunicat FSANP: ANP impiedica prin masuri ilegale desfasurarea protestelor personalului din penitenciare

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP), protesteaza impotriva practicilor abuzive ale Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) menite a impiedica desfasurarea activitatilor sindicale programate pentru ziua de vineri 22.10.2010 incepand cu ora 09.00.

1. ANP isi inchide sediul si trimite toti angajatii acasa pentru a impiedica desfasurarea unei activitati sindicale anuntate inca din data de 17.10.2010 – Conferinta Nationala Extraordinara a FSANP. Prin adresa nr. 62628/21.10.2010 comunica faptul ca datorita unei pretinse dezinsectii personalul nu mai are acces in sediul ANP.

Aceasta masura, a inchiderii sediului si implicit a blocarii accesului delegatilor sindicali, este un fapt fara precedent in ultimii 20 de ani. In mod evident are un singur scop: impiedicarea actiunilor sindicale.

Cu toate acestea maine 22.10.2010 incepand cu ora 09.00 Conferinta FSANP va avea loc conform programului stabilit. Nu vom tolera asemena tertipuri. Sunt jenante chiar si atunci cand provin de la un absolvent al Scolii de Securitate de la Baneasa, directorul general al ANP – domnul chestor doctor Ioan Bala.

Intr-o incercare similara pretinsei alarme de exercitiu din data de 08.10.2010, cand personalul a fost retinut in unitati pentru a fi oprit sa participe la actiunile de protest anuntate, ANP inventeaza o dezinsectie.

FSANP nu a solicitat si nu accepta aceasta operatiune pentru sediul propriu, motiv pentru care ne vom continua activitatile planificate. In cazul in care ANP va incerca sa blocheze accesul la sediul legal vom solicita sprijinul organelor competente si vom formula plangeri penale pentru abuz in serviciu.

2. ANP impiedica accesul la sediul FSANP, transmitand prin adresa numarul 63229/21.10.2010 ca “nu permite accesul” delegatilor sindicali. Si aceasta fapta constituie, potrivit legii sindicatelor nr. 54/2003, infractiune si este pedepsita cu inchisoarea.

ANP nu are dreptul legal de a controla sau restrange accesul la sediul unei organizatii sindicale. Nu exista nici un motiv legal pentru care ANP sa poata sa “nu permita accesul” la un sediu asupra caruia nu are nicio autoritate.

O asemena practica este o ingerinta intolerabila intr-un stat de drept si un afront adus salariatilor sistemului penitenciar, o atingere grava adusa dreptului la asociere si exercitiului drepturilor sindicale.

3. ANP incearca sa intimideze participantii la activitatile sindicale prin intermediul directorilor de penitenciare. Printr-un e-mail a transmis azi 21.10.2010 la ora 19.40 informeaza ca “nu a aprobat desfasurarea de activitati sindicale pentru data de 22.10.2010″.

Dispozitia este transmisa personal directorilor si sunt deja cazuri cand acestia au incercat sa anuleze zilele libere si aprobarea de parasire a localitatii, obtinute in prealabil conform dispozitiilor legale.

Precizam ca ANP nu are competenta de a aproba sau respinge desfasurarea unor activitati sindicale. Activitatile sindicale sunt decise de catre organizatiile sindicale, iar angajatorul are obligatia de a facilita organizarea acestora.

Toate activitatile prilejuite de Conferinta susamintita se vor desfasura la sediul FSANP si in spatii de tranzit asupra carora ANP nu are autoritate in ceea ce priveste controlul accesului.

In cursul zilei de 22.10.2010 dupa finalizarea Conferintei, delegatii sindicali vor participa la pichetarea sediului PD-L din Bucuresti, Aleea Modrogan, nr. 1. Participantii vor purta uniforma.

FSANP va transmite o invitatie la dialog catre toate institutiile bancare in vederea identificarii de solutii pentru gestionarea situatiei creditelor angajatilor din penitenciare in contextul crizei economice.

FSANP va participa la toate actiunile sindicale organizate de Confederatiile sindicale pentru protejarea drepturilor si intereselor angajatilor din penitenciare. Vom reactiona ferm la fiecare incercare de a impiedica participarea angajatiilor din penitenciare la actiuni sindicale.

FSANP va sesiza organele de urmarire penala pentru comiterea infractiunilor de abuz in serviciu si de impiedicare a activitatii sindicale, avand in vedere masurile opresive si ilegale dispuse de ANP.

1. Comunicat FSANP: Administratia Penitenciarelor împiedică prin măsuri ilegale desfășurarea protestelor ...


2. Adresa Catre FSANP - Dezinsectie 22.10.2010


3. Raspuns către FSANP - ANP nu aprobă accesul


4. Adresa catre directori de penitenciare - ANP nu aproba activitati sindicale


joi, 21 octombrie 2010

PROTEST ÎNCĂTUȘAT

Ieri 19.10.2010, in jurul orei 17.15, un agent din schimbul care se afla in serviciu si-a inaintat demisia si a protestat legandu-se cu catusele in POSTUL DE CONTROL numarul 2, pentru ca se intentiona pedepsirea sa din cauza participarii la o sedinta organizata de sindicat.

Agentul care a facut "marea greseala" sa participe la Adunarea Generala a sindicatului a fost pus sa faca un raport scris in care sa spuna ce a cautat el in clubul unitatii .

Toate astea s-au intamplat dupa ce chiar domnul director a dispus ca personalul care vrea sa participe la sedinta sa fie inlocuit in serviciu, lucru care s-a intamplat si in cazul de fata.

Pana sa recurga la acest gest colegul in cauza a supus atentiei domnului director aceasta stare de fapt si la indicatiile domniei sale s-a deplasat sa-si ia postul in primire cu promisiunea din partea directorului Tugmeanu si directorului adjunct Mara ca nu va suferi repercursiuni pentru participarea la sedinta sindicatului.

Cu toate astea dupa plecarea celor doi directori agentul in cauza a fost supus, din nou aceleasi presiuni pentru a fi pedepsit .

Ce sa mai credem, oare pentru unii ca P. Bota, Suciu,Boldor, Timar, Ferent si ceilalti care au generat aceasta situatie, nu mai conteaza ce dispozitii dau cei doi directori ?

Oare nu-si dau seama ca,"curajul" care l-au capatat unii dintre ei, brusc, dupa plecarea fostului director se datoreaza sindicatului Vulturul si membrilor de sindicat care au avut taria sa reclame unele practici invechite ?

Chiar nu-si dau seama ca aceste caprarii demne de niste militieni invechiti pot genera unele drame in conditiile socio-economice din ziua de azi ?

In fine, conflictul s-a incheiat cu happy end doar dupa interventia domnului director Tugmeanu si doar dupa ce domnul presedinte al F.S.A.N.P. Sorin Dumitrascu l-a convins pe protestatar sa incheie aceasta forma inedita de protest asigurandu-l pe acesta ca va expune situatia conducerii A.N.P.

Doamne fereste ca din cauza acestor actiuni generatoare de conflicte vreun coleg sa-si puna capat zilelor sau sa vrea sa-si faca singur dreptate . Nu de alta dar e foarte cunoscut cazul fostului coleg Dura Dan care a ajuns sa se sinucida de ziua lui, dupa ce Timar l-a pedepsit reusind sa-l dea afara.

CONTINUAREA AICI

vineri, 15 octombrie 2010

joi, 14 octombrie 2010

Studiu ANP – Vulnerabilități și riscuri pentru sistemul penitenciar generate de cotextul instabilității financiară

Directia Prevenirea Criminalității și Terorismului din Administrația Națională a Penitencirelor a făcut un studiu legat de vulnerabilitățile și riscurile pentru sistemul penitenciar generate de contextul instabilității financiare, document ce se regăsește mai jos.

Studiu ANP - Vulnerabilități și Riscuri pentru Sistemul Penitenciar Generate de Cotextul Instabilității Fin...

miercuri, 13 octombrie 2010

Solicitare FSANP: Întrunirea Comisiei Mixte de Dialog Social la nivelul sistemului penitenciar

STIMATE DOMNULE MINISTRU,

Prin prezenta, solicitam intrunirea Comisiei Mixte pentru Dialog
Social la nivelul sistemului penitenciar pentru dezbaterea si identificarea unor soluții pentru urmatoa
rele probleme:
1. imixtiunea conducerii ANP in desfasurarea actiunilor sindicale (eg. pretinsa alarma de exercitiu din 08.10.2010);
2. lipsa de comunicare si de transparenta – refuzul ANP de a pune la dispozitia FSANP a unor documente cu caracter public (eg. rapoarte intocmite de Directia de Inspectie);
3. functionarea defectuoasa a Comiiilor de disciplina (eg. la penitenciarul Bircea Mare, avocatului unei parti i s-a interzis sa puna intrebari acuzatorului);
4. abuzuri in legatura cu pretinse incidente de securitate, masuri luate inainte de finalizarea procedurilor disciplinare sau judiciare si refuzul repunerii in situatia anterioara dupa solutionarea cauzelor (eg. Penitenciar Colibasi si Penitenciar Pelendava);
5. nesolutionarea in termenul legal a unor situatii de conflicte de interese si incompatibilitati (Braila si Spital Targu Ocna);
6. intarzieri in aplicarea dispozitiilor legale referitoare la plata salariilor personalului din penitenciare (eg. plata sporului de fidelitate).
Cu deosebita consideratie
—
Sorin Dumitrascu
Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor
Str. Maria Ghiculeasa, nr. 47
Sect. 2, Bucuresti
Mobil (+4)0748 880 009
Fax (+4)0318 175 787
www.fsanp.ro

duminică, 10 octombrie 2010

Comunicat FSANP - Alarma pentru impiedicarea protestelor angajaților din penitenciare, un abuz și un eșec de proporții

Pentru corecta informare a opiniei publice Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) informeaza, ca reactie la comunicatul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) de azi 10 octombrie 2010 referitor rezultatele a ceea ce conducerea penitenciarelor numeste exercitiu de alarmare, ca aceasta actiune a fost un abuz impotriva salariatilor si un esec operativ de proportii.

1. Lipsa de consecventa a declaratiilor conducerii ANP demonstreaza intentia reala, accea de a opri personalul sa protesteze. Fiind sesizata referitor la lipsa de oportunitate a unui astfel de demers, conducerea ANP a comunicat ca au fost derulate doua exercitii care, in mod normal, ar face parte din scenariul unei alarme de exercitiu.

Astazi, in mod surprinzator, comunica rezultatele unor perchezitii care ar fi avut loc in timpul ‘exercitiului de alarmare’, dar care nu au nimic in comun cu exercitiile anuntate a fi fost desfasurate: o evadare si un incendiu.

Pretextul initial a fost informarea personalului cu privire la unele evenimente din sistemul penitenciar, chiar directorul general declarand ca salariatii alarmati “vor sta la sala pana vor invata sa citeasca”.

Or, perchezitiile si informarile fac parte din activitatea curenta – pontata si platita, iar alarmarea personalului pentru aceste motive este un abuz.

2. Din analiza tuturor notelor de evenimente pe ultimul an, nu se constata – in ultimele 3 luni – o crestere a evenimentelor negative. Consideram ca ANP dezinformeaza cu buna stiinta, motiv pentru care solicitam sa puna la dispozitia opiniei publice documentele de analiza pe care si-a fundamentat o astfel de decizie.

Precizam ca si daca acesta ar fi fost motivul ANP ar fi trebuit sa planifice un set de masuri de contracarare a unui asemena fenomen, nicidecum un exercitiu de alarmare, care are alt scop si alta finalitate, chiar in ziua protestului personalului.

3. Rezultatele perchezitiei sunt absolut jenante avand in vedere ca pentru o medie rotunjita generos la 3 telefoane, 3 kg de fructe fermentate si 2 cutite improvizate, s-au folosit aproximativ 12.000 de angajati si au fost cumulate 48.000 de ore suplimentare.

Pentru comparatie la o perchezitie obsnuita, care se intampla cel putin lunar in fiecare penitenciar, sunt confiscate de 10 – 20 de ori mai multe obiecte interzise.

Avand in vedere costurile imense si rezultate slabe, trebuie precizat si ca ANP a dispus organziarea alarmei dupa ce la 06 octombrie 2010 fusese informat referitor la calendarul protestelor si la participarea personalului din penitenciare la aceste activitati.

In concluzie, solicitam ANP sa-si ia in serios atributiile de institutie preocupata de “siguranţa locurilor de deţinere in special şi a comunitaţii locale, in general”, si sa-si desfasoare actiunile de exercitiu oricand, in afara perioadelor in care sunt organizate actiuni de protest.

FSANP: Alarmarea in ziua protestului a fost un abuz si un esec operativ de proportii