Pagini

vineri, 12 noiembrie 2010

Tribunalul Calarasi: Retinerea a 25% din indemnizatia de concediu a profesorilor este ilegala

Tribunalul Calarasi a dat castig de cauza membrilor Sindicatului Liber din Invatamant Calarasi, afiliat la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), apreciind ca retinerea a 25% din indemnizatia de concediu este ilegala, informeaza FSLI. Decizia instantei vine la putin timp dupa ce Tribunalul Valcea a decis ca o primarie trebuie sa le plateasca angajatilor sai diferenta de 25% dintre salariile cuvenite potrivit contractului individual de munca si salariile platite efectiv

Prin urmare, membrilor de sindicat din Calarasi carora li s-au retinut acesti bani, autoritatile locale sunt obligate sa le restituie sumele aferente.

„Decizia Tribunalului Calarasi confirma faptul ca Legea nr. 118/2010, prin care Guvernul a redus veniturile cu 25%, incepand cu data de 1 iulie 2010, este una abuziva. FSLI si-a exprimat aceasta pozitie inca de la punerea in aplicare a acestei legi”, se arata in comunicatul de presa.

De asemenea, potrivit FSLI, procese similare sunt in derulare si in alte judete, unde organizatia sindicala are reprezentante.

„Sentinta obtinuta la Tribunalul Calarasi a creat, astfel, un precedent si speram ca restul proceselor din tara sa primeasca sentinte similare”, incheie comunicatul.

In data de 14 octombrie 2010, Tribunalul Valcea a apreciat ca un tert nu poate modifica acordul partilor semnatare intr-un contract individual de munca, astfel incat, „Statul, tert raportat la contractul individual de munca, incheiat intre angajator si salariat, nu poate modifica ceea ce partile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora in mod direct, prin edictarea unei legi in acest sens, caci protectia juridica a raportului juridic de munca stabilit contractual este acelasi atât pentru personalul bugetar, cat si pentru cel incadrat la angajatori privati. Nu se poate vorbi de o protectie a legii mai mare in cazul angajatilor privati”.
Sursa: Avocatnet.ro

0 comentarii: