Pagini

luni, 4 octombrie 2010

Forma finală a Legii salarizării, după discuţii cu patronatele, sindicatele şi în coaliţie

Premierul Emil Boc a declarat luni că forma finală a Legii salarizării unitare a bugetarilor va fi stabilită în urma discuţiilor cu partenerii sociali şi în urma discuţiilor din coaliţie.

"Se discută cu sindicatele, cu patronatele, în interiorul coaliţiei, găsim cea mai bună formulă, după care vom anunţa forma finală", a precizat Emil Boc.

El a arătat că, atât timp cât acest lucru este în discuţie, nu se va veni cu tot felul de scenarii care ar bulversa oamenii.

"În rest, cât timp suntem în lucru, nu venim cu tot felul de scenarii de lucru, pentru că nu am face decât să bulversăm oamenii. Când avem formula finală negociată, o prezentăm în urma şedinţei de Guvern", a spus Boc.

Premierul Emil Boc a fost prezent câteva minute în cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, după care a mers la grupul parlamentar al PDL din acest for legislativ, surse din partid precizând că primul-ministru a venit la reuniunea deputaţilor democrat-liberali pentru a discuta despre Legea salarizării unitare.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat pentru MEDIAFAX că premierul Boc a discutat cu ea despre priorităţile legislative în următoare perioadă.

Biroul Permanent Naţional al PDL i-a mandat, luni, pe premierul Emil Boc şi pe liderii grupurilor parlamentare să grăbească adoptarea în Parlament a Legii educaţiei şi a Legii salarizării unitare, iar dacă în zece zile acestea nu vor fi finalizate Guvernul îşi va asuma răspunderea.

sursa: Mediafax

0 comentarii: